Hobbiţeală

Am fost la Hobbitul ieri.
Să vă povestesc feelul pe care l-am avut când mi-am văzut copilăria însumată în două ore şi patruzeci de minute? O parte, cel puţin, din moment ce mai urmează încă două sequeluri.
Îmi amintesc cartea cu coperţi roşii, decorată cu înscripţionări argintii, cu Bilbo plutind pe un butoi pe un râu, cu numele lui Tolkien reliefat în verde. Ediţie din 1995. Am primit-o de ziua mea, când împlinisem patru ani, de la nişte prieteni de familie. Pe spate scrie că copilăria nu e completă fără Tolkien şi că copilul nu e copil fără Hobbitul. Mama mi-o citea regulat, îmi amintesc. Îl imita atât de bine pe Gollum cu sâsâitul lui şi cu accentul ăla ciudat, încât devenise personajul meu favorit.
M-am dus singură, ştiind probabil că o să bocesc într-un colţ, singurică. Mda, îmi făcusem rezervare de acasă de pe net, un loc fain, dar tipa de la ghişeu mi-a spus că nu are aşa ceva pe numele meu. Am primit un loc undeva lângă perete, pe ultimul rând. Nu s-a văzut chiar aşa de rău, but still. Avantajul era că mă puteam sprijini de perete. Toată lumea era cu familia şi cu prietenii, bineînţeles. Trecând peste detaliile nesemnificative. Cam ăstea au fost reacţiile mele în timpul filmului:
- OMFG. Martiiin cu zulufi. asdfghjkl.
- Aaaaa. Elijah Wood. Copilu ăsta nu îmbătrâneşte deloc?
- FILI & KILI. Omoară-mă acum. E legal ca nişte pitici să fie atât de sexy?
- Thoooooriiiiiiin. Voi Durinii, aveţi nişte gene calumea.
- Melodia asta vorbeşte sufleţelului meu.
- PONEEEEEI!
- Ariiiiiiiiciiiiiii.
- Deci. Thranduil călare pe un ren. Seems legit.
- Killiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii. Al meu. Al meeeeeeeeeu.
- THIS SHIP SAILS ITSELF: Thilbo Bagginshield!
- Vreau dragonuuuullll.
- Încă 347 de zile până la continuarea filmului. Hooray...
- Dar dar dar dar unde e Benedict?
- Bollocks.

Şi cel mai fain moment a fost ăla în care toţi piticii cântă Misty Mountains Cold, în livingroomul lui Bilbo. Mi s-a făcut pielea de găină. Şi cântecul e magnific. http://www.youtube.com/watch?v=McwXxJ54t30
"Far over the Misty Mountains cold,
To dungeons deep and caverns old,
We must away, ere break of day,
To seek our pale enchanted gold.

The pines were roaring on the heights,
The wind was moaning in the night,
The fire was red, it flaming spread,
The trees like torches blazed with light."

Şi hm, mi-am spus că probabil nu o să am caractere peste care să să fangirluiesc până la trei luni după. Dar. Fili şi Kili. De ce? De ce Aidan Turner cu plete în vânt? Nu puteau să aleagă un actor cu o faţă de pitic şi nu una de Adonis? Hmphft. Şi Thorin. Adică Richard Armitage. Şi Dean O'Gorman. Mulţumesc, Peter Jackson, mersi mult. Tocmai mi-ai distrus timpul liber, dashboardul de pe Tumblr şi emoţiile mele. Danke schon.
Şi da, copilăria mea, pe marele ecran, cu nişte pitici care nu sunt tocmai urâţei (eh, patru dintre ei. Şi Bofur, pe lângă Thorin şi nepoţeii săi Fili & Kili), cu Martin Freeman (Jaaawn) şi nişte peisaje uluitoare şi şi şi mult feel. 
I WAITED FOR THIS 10 YEARS, IN AZKABAN. Şi nu am fost dezamăgită.

Mda, post de fangirl din care probabil nu aţi priceput nica.
Fiind 31 decembrie, vă urez un an nou cu de toate.
Să aşteptaţi toate cărţile, filmele, serialele care trebuie să apară, cu răbdare. 
Să aveţi grijă când traversaţi strada. 
Şi la şcoală s-aveţi grijă.
Să aveţi spor la bloggărit, voi ăştia ce perindaţi pe blogger.
Cam atâta.
Happy an nou!

King-doamne.

Azi vorbesc despre fandom, folks.
După cum v-aţi dat seama, fac parte dintr-un triliard de astfel de formaţiuni prestatale. Sunt sigură că şi voi faceţi parte din două, trei, mai mult sau mai puţin.
Fandom vine de la 'fan' + 'kingdom' = regatul fanilor înnebuniţi după ceva.
Cum îţi dai seama că faci parte din aşa ceva? Păi. După ce termini o carte/ un serial/ asculţi un album, te duci frumuşel pe tumblr şi te zgâieşti la toate posturile cu feel, pentru că ai nevoie să vezi poze şi chestii drăguţe. Şi realizezi că, din moment ce toţi simt acelaşi lucru ca şi tine, emoţiile tale sunt amplificate în mod colosal, inexplicabil şi de nedescris. Cu cât sunteţi mai mulţi, cu atât mai tare fangirluiţi together şi vă torturaţi singuri.
Efectul? Te duci afară şi îţi dai seama că pe stradă şi în parc nu găseşti gifuri. Şi din acel moment, devii independent de fandomul-mamă şi de mijlocul prin care el trăieşte, adică tumblr. 
Urmări:
- fanficţionuri ciudate şi care nu sunt la locul lor;
- te numeşti şi te caracterizezi după fandom: Directioner (One Direction fandom member), Whovian (Doctor Who fandom member), Potterhead (Harry Potter fandom member). La un moment dat, fandomul te va acapara atât de tare încât nu o să te mai poţi caracteriza după alţi termeni;
- devii socially-awkward, din moment ce nu te poţi opri din datul la vale cu citate pe care numai tu le înţelegi şi la care numai tu râzi şi lăcrimezi în acelaşi timp;
- nu te poţi opri din stălkuit trupa/actorul-ii/personajele;
- tonul tău de apel devine soundtrack-ul vieţii tale (sau de fapt, o melodie legată strâns de fandom) & you're all like 'let me sing you the song of my people!' de fiecare dată când îţi sună telefonul;
- camera ta e afectată în mod ireversibil: postere, citate scrise cu markerul, abţipilduri (dacă găseşti), colaje handmade and shit;
- dai refresh la tumblr non-stop;
- coperţile caietelor şi băncile şcolii ajung opere de artă/jurnal de stalkăr;
- familia ta se uită la tine ca la un ciudat atunci când scoţi sunete inumane fiindcă: citeşti un fanfic epic/ te uiţi la un fanmade video pe youtube/ apare un episod nou/ apare un spoiler nou;
- nu te mai poţi concentra pe altceva.

Asta dacă eşti really hardcore. Dacă nu eşti... ei bine, consideră-te norocos. Doare când faci parte dintr-un fandom chinuit de-alde Gatiss, Moffat sau de un scriitor sadist.
I am a: Supernaturalist, Whovian, Sherlockian, Merlin fan (nu cred că este vreun derivat potrivit), Directioner, Potterhead, Sheeranator, Tribute, Half-Blood Camper, Tolkienite şi încă o grămadă pe care nu le pot numi adecvat. :)
That's it.
Voi?
PS: my tumbelere is expecting-a-patronus.tumblr.com

nooo, you didn't

Happy Christmas!
Ah! Am unşpe followărâtori. Thank yah, guise. Şi 1800+ de vizualizări. Hmm, e ok pentru o lună şi umpic, de când am deschis blogşoru.
Totu' bun şi frumos. Mai puţin ultimul episod din Merlin. Nu încep, că după aia nu mai termin. Doar atât. Bocete şi zbierături. Cam aşa a fost pentru mine. Mai rău decât Reichenbach fall. Şi cine spune că Merthur nu e canon acum, după ce a văzut finalul extrem de gay, dar care nu e defapt gay, îi decapitez maţele.
Buuuun.
Moşu mi-a adus hăinuţe. Blugi, o bluză şi alea-alea. Şi am strâns două meleoane la colindat.
Am uitat să povestesc cum am căzut pe gheaţă joia trecută. Eram cu tata la cumpărăturile de Crăciun, şi după ce ieşim din mall, eu alunec uşurel. Tata mă prinde prima oară, dar cum pun din nou piciorul jos, facem buf amândoi. Să spunem că incidentul s-a sondat cu o tăietură sub buza mea de jos, micuţă, dar enervantă. De ce sunt atât de împiedicatăăăăăăăă??
Mi-am lăsat unghiuţe lungi, care tăcănesc acum sărăcuţele pe tastatură, vopsite drăguţ în albastru.
Lene.
M-am uitat la un film cu Katie McGrath care a fost filmat la noi în ţară, la Peleş şi în Bucărest. Simpatic. Se numea "A Princess for Christmas" sau ceva de genul. Şi la "The Holiday", cu Cameron Diaz şi Kate Winslet şi tipul din Kungfu Panda (vocea, cred). Mi-au plăcut ambele.
Am avut timp să mă ocup de tumblr-ul meu. Am doar câteva gifuri rebloguite pe el, dar în fine. Se numeşte takemebacktosummerdays.
Mă întreb. De ce posturile mele din ultimul timp arată ca şi cum aş face un inventar a ceea ce fac? Ugh. Sunt atât de narcisistă. Dar nu ştiu ce să scriuuuuu. Panicăpanicăpanicăpanicăpanică. Imaginaţia mea e în pană de curent. Sau nu, din moment ce am pe linia de producţie un fanfic nou. E din universul Hunger Games, dar e cu propiile mele personaje.
Mda, tot la ce fac eu şi cu mine ajung.
Şi iar e scurt.
Aaaah. Era cât p-aci să dau "publicaţi", dar mi-am amintit de noua trupă pe care am descoperit-o. Se numeşte Now, now şi e un fel de indie-rock dreamy şi supermegatare. Cele mai faine melodii: Dead Oaks, Wolf, Prehistoric şi Magnet. De pe albumul (singurul) Threads. Până şi coperta albumului e superfaină. Până şi titlurile melodiilor sună asdfghjkl.



"I would kill to be your clothes
Cling to your body and hang from your bones
But I could make a mark if you would let me start

I would kill to be the cold
Tracing your body and shaking your bones
But I can't sleep at night"

no one on wallaby way

Post de vacanţăăă!
Aşa.
Ce am făcut până acum...
Am făcut un bol drăguţ dintr-un abajur nefolositor şi o bucată de carton (nu ar trebui să mă lăsaţi cu lepeechul în mână prea mult).
Am început să citesc Divergent - vreo 70 de pagini în cărtureşti cât îmi beam ceiuţul meu cu merişoare, portocale, ghimbir şi rooibos. Am să mă duc tot acolo să o termin, căci îmi palche. Îmi palche tare. Şi nu am chef să o plătesc.
Am bocit ca o damnată după ce m-am uitat ieri la penultimul episod din Merlin (live, online). Probabil va fi la fel şi mâne, când apare ULTIMUL episod EVĂR din serialul ăsta.
Am început să mă uit la Doctor Who, Supernatural şi American Horror Story. Toate sunt supertari, aşa că văd câte un episod din fiecare, pe rând. Nu ştiu pe care să mă axez.
Am fost azi la bowling de ziua unei colege. Patru fete în total. Mă doare braţuuuul.
Am văzut Love Actually şi The Family Stone pentru a nuştiucâtaoară. Ritual de Crăciun, ştiţi.

Well, acum că le pun în listă, nu arată ca şi cum am lenevit în aceste trei zile fericite.
Nu, nu am planuri vacanţa asta. Am să lenevesc plină de lene la mine în cameră, unde poţi să tai lenea cu cuţitu' şi el să-ţi rămână blocat în ditamai strătoiu. Schelălăind după Merlin şi salivănd după Sam, Dean şi Tate. Probabil mişcându-mă numai ca să mă duc să mă îndop cu papa-bunul din bucătărie.


Acum. GIFFY TIME!

Ăsta e un challenge de pe tumblr. Cerinţele sunt scrise dedesubtul gifurilor. Am adăugat încă o cifră la final, că am cu ordinul sutelor, nu zecilor.

The 76th gif describes you



The 94th describes how you feel today



The 52nd gif describes your taste in music



The 210th gif describes your relationship with your friends:



The 178th gif describes your love life



The 33rd gif describes something people don’t know about you


The 156th gif describes how you act when you’re alone


The 290th gif describes how your day will go tomorrow


The 45th gif describes how others see you


The 108th gif describes how your gender sees you


The 167th gif describes how the opposite gender sees you



The 199th gif describes you at your happiest


The 213st gif describes your parents’ reaction to your birth


The 24th gif describes your reaction to this gif challenge

That was fun. And accurate.
Gata pe azi folks. Ajung pe aici şi mâne, poate, ca să vă spun ce-mi va aduce Moşu'.
Bye.

21st my dears

Scrollesc pe tumblr ca o fiinţă lipsită de activitate socială ce sunt. Adică mă torturez cu posturi lacrimogene şi cu fanficuri ce-mi sparg sufleţelul meu încercat de ger. Viaţa e grea atunci când faci parte dintr-un fandom disperat(mai multe, în cazul meu).

Katy va primi în mod sigur cel mai tare cadou la Secret Santa anul ăsta. De ce? Pentru că i-l cumpăr eu. Ea, care va citi acest post, ştie deja că i-am luat noul album al lui Taylor Swift, Red, jurnalul de care am precizat postul trecut (she really wanted it). Şi some jewlery. Because she's a goddamn awesome deskmate. Eu în schimb, primesc de la un copil ciudat, mediocru şi mai presus de toate, băiat. Să îl ferească sfintele prăjituri dacă îmi cumpără ceva nepotrivit.

Am realizat că. că. că. am media zece peste tot. La toate materiile. Mai puţin la chimie, unde am media o.p.t. Opt. Fuck. This. Shit. Până şi la mate am zece. Nu am mai avut zece la mate din clasa a cincea, semestrul întâi. Pe bune? De ce, chimie nenorocită?

Încă nu ştiu ce vreau de x-mas. Mă gândeam că dacă tot mi se termină parfumul favorit (ceva de la Yves Rocher, cu trandafir şi scoarţă de copac scorţişoară), să o pun pe mama să-mi cumpere o sticluţă mai mare. Şi poate nişte mărunţiş. Aşa, de un film sau două, şi o rundă de shopping, după anul nou.

Aveţi idee cât de greu este să cumpăraţi cadou unui tip pe care îl placi la nebunie? Şi pe care nu l-ai văzut faţă în faţă? Mda. E nespus de greu. Well. Mai ţineţi minte penpalul meu din US, de acum patru-cinci postări? Ei bene, hm, relaţia noastră a avansat la un grad, hm, superior, if you know what I mean. Am sfârşit luându-i o agendă scumpă, o felicitare adorabilă, şiiii, i-am împletit eu o brăţară drăguţă, lată. Mâine o să duc coletul la poştă. Probabil o să mă coste o avere să-l trimit tocmai în Michigan. Dar ce mai. Am bf în ţară străină. Ciuciu.

Vreau vacanţăăăăă. Acum. Mă rog, mâine am ore scurte, până la doişpe. Şi vineri tre' să mă duc de la nouă ca să ne treacă mediile şi să terminăm buisnessul cu secret santa. En fin. Practic, e vacanţă. Enjoy this short shit, folks.

Uff, iar a ieşit scurt. Se pare că-mi pierd capacitatea de a bate câmpii. Bye.

No shit, Sherlock

Încă o săptămână până la Crăciun.
Mi-am cumpărat un "Wreck This Journal". L-au scos şi pe româneşte, ştiaţi? De la Paralela 45. Şi am dat doar 15 lei pe el. Să spunem că mi-am petrecut weekend-ul buşind, învârtind, târâind şi trântind jurnalul (care era legat cu o curea ca un căţel. am un jurnal în lesă, oameni buni) Pentru că aşa spunea în el, ce vrei. L-am dat cu ojă pe coperte, l-am pus în duş, l-am aruncat pe geam. În fine, pentru că asta scria acolo. Keri Smith a scris asta. Dar e genial. Uite ce scrie pe unele pagini:
  • Documentează-ţi cina. Freacă, pătează, împroaşcă cu mâncare. Foloseşte pagina asta ca şerveţel.
  • Stai aici. (Şterge-ţi picioarele pe pagina asta şi sari pe ea)
  • Zgârie cu un obiect ascuţit.
  • Umple pagina asta cu cercuri.
  • Mâzgâleşte sălbtic, violent, nesăbuit.
  • Colorează toată pagina asta.
  • Infuzează pagina asta cu o aromă la alegere.
And so on and so forth. I had so much fun. "To create means to destroy." The end.
Încă nu ştiu ce vreau de Crăciun.
Merlin mă distruge. Mai sunt două episoade şi se termină tot. Tot. Tot serialul. Doar cinci sezoane a câte treişpe episoade şi şi şi şi şi şi şi prea puţin Merthurrrrrr.... şişişişişişi încă nu ştiu suficiente despre cavaleri şişişişişişi nu am văzut bebeii Arwen şişişişi waaaaaaaaaaaa. De ce în episodul trecut Mordred îi spune Morganei cine e Emrys? De ceeeeee....???? Waaahahaaaaaaaaa...... Uf. Merlin feels. Wahahaaaaaaaa. Lăsaţi-mă să plâng. Fandomul (căruia îi aparţin) e în doliu. Şişişişişişişişi... unde o să-i mai văd eu pe Bradley şi pe Colin together? Wahaaaaaaaa. Nu mai poooot. E prea mult feel.
Gata. Gata. I'm cool. I'm fine.
Bine. Bine. Bine-bine. Bine. Mă apuc de Doctor Who şi de Supernatural în mod serios. Ar trebui să fiu la fel de pregătită mintal?
Oh doamne. Şi nu v-am spus că Sherlock sezonul trei e anulat pentru douămiipaişpe, nu? Douămiipaişpe. 2014. Fuck. This. Shit. De ce? Cu ce am greşit? Wahaaaa. 
Ah. Am luat 9,15 în simulare la română. Şi 8,50 în teză la mate. Şi trebuie să aducă simularea la mate, unde probabil iau aceeaşi notă ca la teză. Fuck school. Eu vreau Merlin şi Sherlock. Wahaaaaaaaa.

*Wahaaahaaaaaa înseamnă bocit cu feel şi cu zbiarăte.

Jingle Bells

It's almost Christmas, so...

dashing through the snow
get the fuck out of my way 
you're so fucking slow
how much do you weigh? 
(Ha- ha- ha) 
you can't fucking sing, 

I'll start a fucking fight. 
get the fuck out of my way, you hoe 
I'm driving here tonight....
oh! jingle bells, go to hell,
get the fuck out of my way 
oh what fun it is to ride over bodies everyday. 
Hey! 
jingle bells, go to hell. 
bitch what did I say? 
move that ass cause you can't hide 
from my motherfucking sleigh
Hey!



racolată de pe wittyprofiles

ffuullggeerrăăttuurrăă

Uite-mă. Mâne am simulare la română. Mâne. şi io stau aci şi scriu happily, without a care in the world. Şi nu am învăţăt deloc pentru mâine. Nu că mi-ar trebui. Sunt ok la română. Probabil voi lua un 9 drăguţ şi nesemnificativ.
Aşa că stau, fredonând James Blunt (Wisemen, mai exact) - tu tu ru tututututu tu tu tu. ta tatatata. Look who's alone now, it's not me, it's not me... Got to ask yourself the question, where are you now? 
Şi Ed Sheeran (Wayfaring Stranger). Să nu uităm că ador melodia asta. Coverul ăsta, defapt.
Hm.. chiar nu ştiu ce să scriu. Poate că am fost pe omegle acum câteva minute şi am văzut nişte slendermani care dansau gangnam style? Cam aşa:

Scary, nu? În fine. Am spus că nu mai folosesc englezisme, dar nu mă pot abţine. Sorrey. Luff ya all.
Şi un poem în engleză (făcut la viteză, ca să-i demonstrez penpalului meu, de care am zis acum două posturi, că scriu poezii)

its like stepping on pieces of glass
and the essence mends together
as time doesn't like to pass
I'm sure we can make this better
under the cool wind's brushes
there's a history of nature
a huge world no one crushes
where youth is close to no danger.

Byee.

o leapşa două lepşe trei lepşuri

#1 furată de pe un blog oarecare

1. SUNT… în pijamale
2. AŞ VREA… o cutie de Pringles
3. PĂSTREZ… gifuri în memorystick
4. MI-AŞ DORI… să fie vacanţă
5. NU ÎMI PLACE… când lumea nu-mi răspunde la mesaje
6. MĂ TEM… de păianjeni
7. NU POT SĂ ÎNŢELEG… de ce trebuie să învăţăm atâta
8. AUD… tacataca-tul tastelor
9. ÎMI PARE RĂU… de timpul pe care îl pierd aci
10. PUŢINI OAMENI… au minte în cap
11. ÎMI PLACE… să împletesc brăţări
12. NU SUNT…încântată de săptămâna care vine
13. CÂNT… ca o balenă eşuată la ţărm
14. JOC TEATRU… atunci când vreau musai ceva
15. NICIODATĂ… nu o să uit ziua mea de naştere
16. VĂD… că mi-e fomică
17. RAR… stau pe messenger
18. PLÂNG… când îmi intră ceva în ochi
19. AM NEVOIE… de Pringles
20. AR TREBUI… să mă apuc de recapitulat

#2 găsită pe tumblr. 

1. A song you've loved since you first heard it:
Ed Sheeran - Give me love

2. A song you never get bored of:
Maroon 5 - One More Night

3. A song you've heard outdoors (like when you were shopping or driving):
Lana del Rey - Blue Jeans 

4. The last song you've been obsessed with: 
Ed Sheeran - Wayfaring Stranger

5. The last song you've listened to:
Seether - Walk away from the sun

6. A song your bestie loves:
Green Day - 21 guns

7. A song that inspires you:
Sam Cushion ft. Rachel Macwhirter - The Hanging Tree 

8. A song you love that is a soundtrack:
Linkin Park - Castle of Glass

9. A song you know by heart:
Amy Lee (Evanescence) ft. Seether - Broken

10. A song that makes you wanna dance:
PSY - Gangnam Style

11. A song with meanings to you:
3 Doors Down - Kryptonite


#3 de pe blogul meu vechi

1. Scrie 3 lucruri pe care sigur le vei face maine.
Voi învăţa la română
Mă voi da cu placa pe net
Voi mânca

2.Scrie 3 dorinte care nu ti s-au indeplinit inca.
Nu am încă 10 followers
Nu am încă 25 followers
Nu am încă 50 followers

3.Scrie primul cuvant care iti vine in minte.
pierpătrat

4.Ce auzi in acest moment?
Taylor Swift - Safe & Sound

5.Daca ai putea pleca in vacanta cu orice scriitor/scriitoare, pe cine ai lua cu tine?
Pe mine. Ce. Şi eu scriu.

6.Care e cea mai iesita din comun activitate a ta ?
Îmi fac în păr noduri imposibil de desfăcut când mă plictisesc.

7.De cine te-ai speria : stafia lui Michael Jackson sau de Britney Spears tunsa la chelie?
Stafia lui MJ tunsă la chelie.

8.Scrie ceva de incheiere...
Toate leapşele sunt pentru furat. Simţiţi-vă liberi să le luaţi.

Blabbering

Eeeh. Mi-a adus teza la geogra. Ştiţi că spuneam eu cândva că făcusei o brânză movulie? Eeh. Am luat 9,55. Se pare că mă cam subestimez. Hehe. Dar îmi pare bine. Mai am la mate de primit teza. Şi simulările de săptămâna viitoare de dat. Uufgh.

Dar printre aceste zile grele de toceală stupidă, mi-am găsit ceva de făcut. Mda, tipic mie. Găsesc distracţii fix atunci când trebuie să mă concentrez la ceva. În fine. Butonez şi mă dau cu placa pe net şi dau peste un site de penpaling. Unde oamenii dau anunţuri în care dau sfoară-n ţară că-şi caută camarazi de schimbuit emailuri. Scrolesc, amuzată de anunţuri stupide de genul "open for skyping. you can do a strip for me too" sau "im 50 and i want to make some friends. like 14 year olds girls" sau "im 11 and i wanna get a boyfriend". Dar am citit un anunţ interesant al unui tip de paişpe ani din US care căuta un penpal cu care să vorbească. Doar să vorbească cu el. Mi s-a părut destul de interesant. Aşa că i-am trimis un email. Bineînţeles, nu cu numele meu commplicat pe româneşte; online, îmi spun Lily. E un nume drăguţ. (uh, am multe nickname-uri online: Evvie, Semiscrisa, Chazelle, Lily...). Şi eu cred că asta căutam de fapt. Cineva cu care să vorbesc vrute şi nevrute. Şi de două zile, noi ne trimitem emailuri. E perfect. Nu ne judecăm, ci doar ne descărcăm unul pe altul. E puţin cam dificil însă. Timezoneul din Michigan e cu şapte ore mai devreme decât al nostru. El poate să vorbească dupăamiaza, dar eu trebuie să stau după miezul nopţii. Dar nu mă deranjează chiar aşa de mult. În orice caz, ne înţelegem de minune. Totuşi mă simt prost că nu-mi ştie numele real, dar parcă nu i-aş da un nume românesc complicat pe care să-l considere idiotic. Eu, ştiidu-i numele real m-am folosit în mod murdar de facebook. De pe contul lu' fratemiu, că eu nu folosesc reţele dinastea inutile. (bine, bine, s-au dovedit a fi utile la stălkuit lumea) Şiiiii. Uf. Nu doar că are cea mai adorabilă personalitate, dar are şi un zâmbet de miliarde. Dar tot mă simt prost, căci el nu pare să fi minţit până acum. Dar totul e perfect. Bine. Bine. Poate că mă consideraţi sărită de pe fix, dar ar trebui să vă bucuraţi că bloggăriţa voastră nu mai fangirluieşte aiurea după actori şi cântăreţi de douăzeşiceva de ani. Am un realife crush de vârsta mea. Doar că trăieşte la mii de kilometri distanţă.... Ar trebui să mă vedeţi atunci când vibrează telefonul meu a email. Ar trebui să fiu pusă pe iutub. Ah, şi nu vă dau nume. Pentru că sunt egoistă. Muhahaha.
Bine. Vă las în pace. Am sporovăit ca o ţicnită despre tipul ăsta destul.

Am avut cel mai ciudat vis (lucid) forever. Mergeam pe o stradă oarecare şi mă ciocnesc de un stâlp. Stâlpul se transformă într-o raţă al cărei măcăit are ecou ( cică raţele nu au ecou când măcăie ). Şi, în vis eu ştiind măcănicească, îmi dau seama că-mi spune că trebuie să-mi curăţ unghiile cu acetonă. Dar eu nu aveam ojă pe ele. Totuşi, scot acetona din buzunar şi îmi bag degetele în ea. Apoi, strada devine din ce în ce mai mare şi eu din ce în ce mai mică şi soarele (era zi) se transformă în lună şi eu mă urc susususususususus pe cer şi devin o stea care nu străluceşte. The end.

Ah, e în sfârşit vineri. Poate m-aş relaxa, dacă nu ar fi simulările marţea şi joia următoare şi dacă nu aş aştepta un mail... Dar probabil am să mă retrag sub păturica mea acum, cu telefonul lângă mine şi probabil voi citi The Hound of the Baskervilles (da, în engleză) de Conan Doyle (da, adică Sherlock Holmes, achiziţionată de la Cărtureşti cu doar paişpe leuţi sâmbăta trecută).
Bye, lovelies.

Număr

Azi la ora de chimie n-a venit profa, ci o înlocuitoare. Care m-a lăsat, pe mine şi pe alte două fete să mergem la bibliotecă ca să citim în ora respectivă. Căutai eu ce căutai şi am găsit o cărticică cartonată, cu o copertă vintage (e din anul 1990 mai precis), cu miros specific şi pagini aspre, intitulată "Odele Mării Egee". O colecţie de poezii neomoderniste (de poeţi greci născuţi pe la 1910 şi oleacă, plus/minus), întortocheate şi greoaie. Dar cel mai mult mi-a plăcut următoarea:

Jucărie
                       Aris Dikteos

Un molid doi molizi trei molizi
un piper doi piperi trei piperi
un chiparos doi chiparoşi
oameni care măsoară
timpul cu pasul lor
sînt mulţi
eu măsor timpul cu arbori

o lustră două lustre
o lampă două lămpi trei lămpi
mese verzi scaune de papură
obiecte fără sens
obiecte fără prezenţă
iată un domn foarte îngîndurat
iată o doamnă mulţumită de sine
iată o altă doamnă îmbrăcată în roşu
măsor timpul cu doamne îmbrăcate în roşu

înlăuntru-mi sunt gol gol gol
nu mă înflăcărează nici o pasiune
nu mă răceşte nici un sînge rece
vei veni nu vei veni vei veni nu vei veni

un molid doi molizi trei molizi 
o doamnă îmbrăcată în roşu
o altă doamnă îmbrăcată în roşu
o lampă două lămpi trei lămpi

şi toate acestea lumea le numeşte aşteptare.




Nu ştiu de ce, dar chiar îmi place. Pentru unii poate că nu pare a avea sens, dar mie mi se pare extrem de expresivă. I likes it lots.


chilly, cold, and winterish

Lumânări şi ceai cu scorţişoară. Şi o carte siropoasă de un autor cu nume complicat.
 O patură groasă. Foc în şemineu. Pulover pufos şi trei perechi de şosete. 
Şi o mâţă torcând sub calorifer. 
Oh, doamne. Miroase-a iarnă.

Expectuind iarna, m-am decis să-mi împrospătez playlistul cu melodii potrivite anotimpului. Mă rog. Eu percerp iarna ca fiind un timp al self-harmingului cu chestii siropoase, dulcegării, luminiţe orbitoare şi căldurică, care contrastează clişeic cu liniştea peisagistică rece şi tristă de afară. În fine. La eu şi la mine, iarna e un anotimp care e făcut pentru a conştientiza cât de departe e vara. Rezultă melancolie. Da, deci iarna eu ascult melodii lente, mai deeply concocted, cu mesaj şi alte blablauri.
Trecând peste organizarea ciudată a playlistului meu (bazată pe anotimpuri) şi peste bătutul câmpilor, vroiam doar să vă spun că Ed Sheeran e printre cei mai difuzaţi la eu pe device în această nefericită perioadă a friguleţului. El, pe lângă o treime din Take Me Home (noul album 1D), James Blunt, Adele, Lana del Rey şi compoziţiile lui Sam Cushion. Oh, şi coloana sonoră din Harry Potter (preferata mea fiind cea din trei - The Prisoner of Azkaban, dar îmi plac toate).

Bun. Am muzică. Lumânare am de la bam boo. Mi-am luat duminică. Cu aromă de vanilie. Aşaaaa. Mama mi-a tricotat un pulover adorabil şi mai am unul gros şi imens de la New Look. Hmm. Mâţa n-are voie în casă însă. Carte... ... ... arrrgh. Nu găsesc nimic suficient de lacrimogen. Poate puţin Harry Potter, din nou, will do. Focul se rezolvă. Am trei sortimente de ceai numai bune, dar cum nu-mi place să pun scoarţa în ceai, o să parfumez prin cameră.

Reţeta mea pentru iarnă nu e cea mai originală, dar cam asta cer eu de la vacanţa de anul ăsta. Ed Sheeran şi ceiuţ la lumina lumănării. Şi singurică.

Dar pân' la vacanţă, tre' să trec de teze şi simulări. Teza la română mi-a adus-o azi şi spre mirarea mea, I managed to pull a 9,60. Weheee. Dar am dat-o la geogra şi nu cred că, hm, mi-a mers atât de, hm, bine. La mate tre' să-o aducă mâine. Şi simulările îs parcă pe 11-13 or smth like tht. ohgawd. give meh power.


Lucidity

Am primit request pentru un post despre visatul lucid. Here it is, dear ones.

Citat din postul despre visatul lucid de pe fostul blog - 22 martie 2012:

"Azi dimineaţă m-am trezit pe la nouă, şi amintindu-mi de un post de pe 9gag despre visatul controlat, am decis să încerc şi eu. Warning: dacă nu aveţi creierul pregătit pentru explicaţii foarte încâlcite, don't read further.

Acolo zicea să încerc faza după un somn adânc de 6-10 ore. Păi mă culcasem la 23:30 şi m-am trezit la 9. Bifat. După aia, zicea să stau nemişcată, să-mi golesc mintea şi să mă concentrez pe respiraţie sau pe bătăile inimii. Greu, din moment ce în cap mi se tot repeta refrenul de la 1D - One Thing. Well, I managed to do that, after some tries. Trebuia să fac asta timp de 15-30 de minute, timp în care nu trebuia să mă mişc, deschid ochii sau să "interacţionez" cu petele colorate din spatele pleoapelor (ştiţi voi, ălea care apar când vă apăsaţi ochii). Mie mi-a luat aproape o oră, după ceasul meu biologic, să intru în starea "semi", între somn şi veghe. Şi nu mi-a reuşit calumea, dar am făcut ceva. Visam chestii pe care mi le propusesem înainte de experiment, dar erau gri, neclare şi ceţoase. Prima oară eram la un foc de tabără, împreună cu cine îmi propusesem să mă întâlnesc. A dispărut foarte rapid, trezindu-mă din nou cu ochii închişi, în aceeaşi poziţie înainte de "vis". M-am concentrat din nou şi am apărut într-un loc şi mai vag, într-un sat dărăpănat, nelocuit şi eram, creeeed, cu cine vroiam să mă întâlnesc. Ne ascundeam de ceva. Nu m-am gândit niciodată la acel sat ca fiind o "destinaţie", dar am întâlnit personajul, deci a mers pe jumate. M-am "trezit" din nou, în aceeaşi stare semi, şi după o concentrare şi mai mare, dacă e posibil, am intrat în al treilea vis, cel mai ciudat, cel mai lung, pe care nici nu mi-l amintesc bine. Era parcă o pajişte, iar eu eram undeva sub un copac imens, s-a întâmplat ceva şi a început să plouă tare. Cineva era în faţa mea şi m-a îmbrăţişat tare. Tare. Doamne, parcă a fost real. E o senzaţie pe care o simt şi acum, ore după. Şi am bănuiri în privinţa identităţii persoanei. Cât despre cadru, e un peisaj pe care mereu mi l-am imaginat şi pe care am vrut să-l văd dintotdeauna. Un detaliu pe care am uitat să-l precizez: după fiecare "trezire" simţeam nevoia să mă mişc şi nu realizam că visasem, ci simţeam nevoia să mă concentrez pe respiraţie mai departe. Şi tremuram. Dar am rezistat. După al treilea vis, mi-a dispărut concentrarea şi am simţit ceva ce lipsea. Mi-am deschis ochii. Bineînţeles, eram la mine în cameră, dar culorile erau mult mai puternice şi mai stridente (din cauza contrastului cu visele, cred).

Vreau să mai experimentez chestia asta, poate îmi iese bine. Durează prea mult şi e extenuant. Poate mă perfecţionez. Also, dacă vreţi să încercaţi, informaţi-vă mai întâi. Dacă nu o faceţi bine, puteţi rămâne în paralizie de somn (adică nu vă puteţi trezi) sau să visaţi chestii îngrozitoare, dacă vă e frică. Şi trebuie ceva concentrare să-ţi menţii mintea goală, să nu te gândeşti la nimic."




De-a lungul timpului, am mai experiementat. Am descoperit o grămadă de chestii. De exemplu. O prietenă de-a mea mi-a spus că îi e frică să încerce, că se teme să nu rămână blocată în afara corpului sau să i se întâmple ceva urât. Faza e că de fapt, te adânceşti în conştientul tău, nu ieşi afară din corp. Lucid dreaming-ul e de fapt un proces prin care îţi vizualizezi gândurile într-un mod extrem de real. Necesită concentrare şi răbdare. Ceea ce spunea prietena mea e out of body experience, care e cu totul altceva şi e paranormal. Lucid dreaming e ceva ce ni se întâmplă tuturor, involuntar de cele mai multe ori. Şi e greu de controlat, sincer.
Şi tot shit-ul acela că vai, nu o face, că o să rămâi terorizat pe viaţă, o să te blochezi... Nu e adevărat, vă spun. Oi fi eu nebună, dar nu e din cauză că visez lucid. Chestia asta e un mod minunat de a te cunoaşte. Pur şi simplu te uneşti pe tine cu tine. Te adânceşti în tine. Şi nu fucking paralizezi. Dudă. Eşti în mintea ta, cu totul, normal că nu te poţi mişca. Dar poţi lua controlul oricând vrei. Fac asta de luni bune şi nu mi s-a întâmplat nica rău. Really.

Am găsit o modalitate uşoară de a visa lucid fără toată perioada aia de concentraţie. Simple, but effective.
Melodii ce impulsionează creierul. Se numesc binaural beats şi sunt nişte combinaţii sonore bazate pe hertzi şi frecvenţe audio. Par înfricoşătoare, dar chiar funcţionează. Eu mi le pun înainte să adorm, pe mp3 player şi visez lucid în timpul nopţii. Nu au efect garantat şi nu merg chiar în fiecare noapte (depinde şi de cum visezi normal, adică de cum ţi-a mers ziua), dar e totuşi ceva. Ele defapt îi spun creierului : "fă asta, îţi spun eu, fă aşa". Sunt şi melodii pentru energizare, scăpat de fumat, îndepărtarea insomniei, relaxare etc. Eu de obicei o folosesc pe asta. Are şi download link pentru doritori. Trebuie ascultate chiar înainte de adormi, dar merg puse şi în timpul zilei.

Ce visez (sau ce îmi doresc eu să visez):
- că zbor
- că îi întâlnesc pe cei de la 1D (WHAAAAT? A GIRL CAN DREAM!)
- că sunt o faraoană şi că am piramide (pira-piramide)
- că merg la shopping în Los Angeles
- că călătoresc prin spaţiu şi că mă împrietenesc cu extratereştri
- că deţin un OZN
- că sunt o îmblânzitoare de bufniţe şi de lupi
- că sunt un nor leneş
- că sunt un ninja
- că mă dau pe un rollăcostă infinit

Poza are instrucţiuni. Am încercat şi când sunt obosită, dar merge mai bine când eşti odihnit, pentru că te poţi concentra mai bine. Am pus-o că îmi era lene să scriu cum să verifici că eşti în vis. Dacă nu poţi face ceea ce scrie acolo, încearcă asta:
- uită-te la mâinile tale. În vise, lăbuţele tale trebuie să arate ca şi cum le-ai scufundat într-un curcubeu lichid. Mâinile sunt tabu în vise. Le vezi foarte ciudat şi nici nu-ţi poţi da seama dacă chiar sunt membre.
- uită-te la un ceas. Ţine minte ora. Uită-te în altă parte. Uită-te înapoi la ceas. Dacă ora e diferită (total diferită), visezi. În vise, timpul e inexistent. Ţi se pare că visezi ore în şir, dar un vis durează doar câteva secunde.
- deschide o carte la întâmplare. Reţine ce scrie pe foaie. Închide. Deschide din nou. Dacă ceea ce vezi nu are nici un sens cu ceea ce ai văzut înainte, visezi.
- ciupeşte-te. Simţi durerea, dar e diferită de cea din realitate. Faza aia din filme nu prea merge.
- gândeşti ciudat. Mie mi s-a întâmplat odată să visez că merg la o întâlnire cu verişorul meu. Ugh. Vedeam din persoana a treia. Ca un film horror în care spui mereu "nu intra acolo, eşti proastă, acolo e monstrul, o să moooori", dar tipa nu te ascultă. Şi eu ştiam că e wrong, dar eu din vis părea foarte fericită cu văr-miu. Ughhhh. Dezgustător. Ăsta e semi-visat lucid. Ştii că visezi, dar nu poţi controla.

Infos.

Când te trezeşti, ţi se pare că cazi de pe nişte scări. Asta pentru că ori pierzi controlul, ori cineva te disturbăieşte în realife. Şi te doare fix în gât. Adică senzaţia aia atunci când eşti speriat sau emoţionat, ca şi cum eşti strangulat de aer. Şi înghiţi în sec.
Nu te poţi uita în anumite direcţii, pentru că pur şi simplu nu simţi nevoia. Sau faci chestii care nu-ţi stă în caracter. Şi totul pare foarte idiotic când te scoli. 'Băi, de ce nu am făcut asta?'... Asta pentru că ai altă mentalitate în vise. Ca şi cum o parte din creier doarme, iar cealaltă produce visul. Unele chestii normale or să ţi se pară ciudate, iar cele ciudate, normale. Ca şi cum ai fi luat-o razna.
Feeling-urile sunt la nivel redus sau ultrahiperstrong. Depinde ce feel şi ce vis ai. Ştii să-ţi sortezi visele după intensitate odată ce 1. te-ai trezit plângând 2. te-ai trezit râzând 3. te-ai trezit ţipând. După ce experimentezi astea, o să poţi să-ţi categorizezi visele şi să ştii dacă ai visat lucid sau nu.


Scuze că am cam întârziat. Ştiţi, numele meu este Andreea. Şi I kinda threw a mini-party today. Hehe. Eu şi cu Hamster (prietenul meu cel mai bun), ne-am distrat calumea.
Sorray. Şi dacă nu prea are sens, hei. E târziu şi sunt obosităsităsităsită. But I kept my promise, ppl. Şi să nu cumva să îndrăzniţi să-mi spuneţi pe numele ăsta. E un secret naţional, să nu-l divulgaţi, nu-mi place numele ăsta. Toată lumea îmi spune Deea (şi ăsta e un secret naţional). Dar, really şi pe bune; eu sunt Semiscrisa. Şi aşa voi rămâne.

luff ya
xx

School, mostley likeley quickeley

Am dat teză la mate azi.
Probabil o să iau 8 sau 9. În loc de infinit am pus minus infinit, la un interval (cât de neatentă pot fi?). Răspunsul la nu'ş ce sinus era 4/5 sau ceva de genul, dar mie mi-a dat 11/60. Sunt idioată. Şi mâine dau teză la română.
Probabil voi posta vineri postul cu lucid dreaming, din moment ce am avut o săptămână aiurea, cu două teze una după alta şi alte chiclazuri şi nu am avut timp. Argh, şi lunea viitoare am teză la geogra. Pe toţi strugurii din lume şi în numele lui Pikachu, cu ce am greşit? Prea multă şcoalăăăăăă...

Vă las, cotoii mei coioţi. Mă duc să învăţ la literaturăăă~

7 secrets

Lepşuită către mine de Rose.
Trebuie să scriu 7 secrete despre mine pe care nu le-am spus nimănui din blogosferă până acum.

#1
Peretele meu deasupra patului e acoperit cu un colaj Harry Potter. Adică. Replicile amuzante, witty, sau citate memorabile, împreună cu vrăji, poţiuni şi diferite intrumente sunt scrise toate, toate pe peretele meu, pe nişte bileţele albe şi lipite cu pritt (gumă dinaia albă). Am şi desenată emblema Hogwarts şi deasupra de tot e scris Harry Potter cu literele specifice, fulgerătoare. L-am făcut în vacanţa trecută de iarnă. Mă trezesc uneori privindu-l şi îmi amintesc de pasiunea mea pentru seria asta, pasiune pentru care nu prea am timp.
I wanna go there tooooooo.

#2
Am radiere cu 1D. Hehe. Mara&Miruna mi le-au adus din excursia lor din străinătate. Sunt şase, cinci cu feţele lor şi una cu sigla. Şi pe lângă asta, am tot şase postere cu ei, unul cu toţi cinci şi câte unul cu fiecare      în parte. Nu sunt extrem de nebună după ei, dar îmi plac pur şi simplu. Sunt simpatici. Deşi nu prea ascult muzică contemporană sau pop, ei sunt singura excepţie, nu ştiu de ce.
No comment.

#3
Înainte să adorm, ascult melodii cu unde ce influenţează visele. Bănuiesc că aţi auzit. Sunt nişte frecvenţe pe hertzi care păcălesc creierul. Eu le folosesc ca să visez lucid. Şi chiar merge, să ştiţi.

#4
Când am fost introdusă pentru prima oară în lumea anime, mi se părea că yaoi-ul era cel mai dezgustător lucru existent (animeurile bazate pe boyxboy). Acum nu mă mai deranjează aşa tare, atât timp cât nu e grafic şi explicit. Bromance e ok. Asta mi se întâmplă dacă mă uit la Merlin şi la Sherlock.
Internet! You did it this time.


#5
Am o slăbiciune imensă pentru mâţele de pe internet. Enuff said.

Hey, human. I would like a pat, thank you very much.

#6
Când sunt copleşită de plictiseală, fac cele mai ciudate chestii. Cum ar fi. Statul cu picioarele pe perete şi cu capul atârnând pe marginea patului, citind invers. Inventat cuvinte precum 'propusionalitatică' (care înseamnă forţa cu care mintea umană înglobeşte sugestii) sau 'albestaticiozitate' (cât la sută e albit părul cuiva). Echilibristică cu laptopul pe cap (nu, repet, nu încercaţi). Lipitul întregii benzi de scotch pe braţul meu. Şi alte activităţi lipsite de sens si logică.
Just Sherlock without a case to resolve.


#7
Uneori nu am chef să port discuţii awkward. Îmi place să-mi fie povestite întâmplări dinastea şi să mor de râs, dar urăsc să fiu în una sau să văd una. Pot spune cu uşurinţă că cea mai mare temere a mea sunt chestiile awkward. Weird, ain't I?
Zoey Deschanel. Pretty as always.

Şi asta a fost. Aşa am combinat un gif post cu o leapşă. Muhahaha.
E liberă pentru luat. Cine-o vrea, să o fure.

Imagini racolate de pe tumblr/ weheartit.

Jurnalul unui observator III

"20-23 NOIEMBRIE

ÎN ORAŞ:

O femeie probabil beată vorbea cu un câine, gesticulând, iar animalul stătea şi asculta. Vagabondajul se pare că uneşte sufleţelele blestemate la viaţa de stradă.
Semaforul de la mine din intersecţie nu merge pe roşu, dar luminează pe verde.
Un stol imens de ciori zbura asupra Hotelului Europa. Croncăneau intens şi deranjant. Dar mie îmi plăcea.
O tipă cu dreaduri făcea headbang, cu căştile în urechi, aşteptând autobuzul.

Fum alb iese din hornurile caselor din afara oraşului propiu-zis. Asta pentru că lemnui nu e uscat pe deplin încă. Totuşi, nu e foarte frig.
Mai multe copile poartă tocuri imense, deşi sunt probabil în clasa a cincea - a şasea. Eu m-am milogit de ai mei timp de o oră să mă lase să-mi iau tălpi ortopedice înalte. Şi sunt a opta.
Bannerele cu "drama în detalii" de la Kanal D mă intrigă. Nu îmi plac. Sunt ciudate.

LA BIROUL MEU/ PE INTERNET:

Memory stickul meu e decorat cu 8 stickere vintage rotunde şi drăguţe.
Mai nimeni nu votează la X-Factor.
Post-iturile mele sunt folosite prea des drept suport pentru cana de ceai.
Beau prea mult ceai.

Un băiat (băiat!) de la mine din clasă m-a rugat să-i împrumut Jocurile Foamei. E bine că băieţii să citească cărţi fiction-romance. Băieţii din ziua de azi nu mai ştiu ce e ăla romantism. Bine. Cartea are şi acţiune. Mă uit zâmbind la cartea ce stă lângă ghiozdan, gata să fie dusă mâine în mâinile altcuiva.
Telefonul meu trebuie încărcat odată la şaptişpe ore.
Am acumulat pe weheartit 11792 de hearts.
Mai am 85 de puncte şi ajung la nivelul 40 pe Kongregate.
Stau prea mult pe internet."

30 song challenge

Furată de la Mazăre.

1. A song you like with a color in the title
Limp Bizkit - Behind Blue Eyes

2. A song you like with a number in the title
Drowning Pool - 37 Stitches

3. A song that reminds you of summertime
Lana Del Rey - Summertime Sadness

4. A song that reminds you of someone you would rather forget about
Evanescence - The Last Song I'm Wasting On You

5. A song that needs to be played LOUD
Bullet for my Valentine - Waking The Demon

6. A song that makes you want to dance
One Direction - Heart Attack

7. A song to drive to
Hollywood Undead - Everywhere I Go

8. A song about drugs or alcohol
Lana Del Rey - Ride

9. A song that makes you happy
Disturbed - Land Of Confusion

10. A song that makes you sad
Nelly Furtado - All the Good Things

11. A song that you never get tired of
Linkin Park - Castle of Glass

12. A song from your preteen years
Fort Minor - Remember the Name

13. One of your favorite 80’s songs
John Farnham  - You're the Voice

14. A song that you would love played at your wedding
Liz Callaway - Once Upon A December (Anastasia soundtrack)

15. A song that is a cover by another artist
Evanescence - Heart-shaped Box (Nirvana)

16. One of your favorite classical songs
Escala - Palladio

17. A song that would sing a duet with on karaoke
Carly Rae Jepson ft. Owl City - Good Time

18. A song from the year that you were born
Celine Dion - My Heart Will Go On

19. A song that makes you think about life
Nickelback - If Everyone Cared

20. A song that has many meanings to you
3 Doors Down - Kryptonite

21. A favourite song with a person’s name in the title
Emilie Autumn - Miss Lucy Had Some Leeches

22. A song that moves you forward
Framing Hanley - Photograps and Gasoline

23. A song that you think everybody should listen to
Adele - Skyfall

24. A song by a band you wish were still together
Nirvana - Smells Like Teen Spirit

25. A song by an artist no longer living
Michael Jackson - Thriller

26. A song that makes you want to fall in love
One Direction - Little Things

27. A song that breaks your heart
One Direction - Moments

28. A song by an artist with a voice that you love
Taylor Swift - Safe and Sound

29. A song that you remember from your childhood
Metallica - Whikey In The Jar

30. A song that reminds you of yourself
Gary Jules - Mad World

Normalităţi anormale

Post-colaj despre viaţa mea de legumă.

M-am roşcăţit. Am convins-o pe mama să mă lase să mă vopesesc. Ce-i drept, nu m-a lăsat cu vopseaua în cap mai mult de 15 minute (trebuiau 30), dar părul meu şaten plicticos s-a închis la culoare şi a căpătat un luciu roşiatic adorabil. Şi arată şi natural. Nu se vede foarte tare, însă nu-mi trebuia mai mult. Păcat că părul meu e atât de rar şi de subţire .

Am ajuns la zi cu episoadele din Merlin. Am să mor de nerăbdare. Mă uitam la două-trei episoade pe zi şi acum trebuie să aştept până duminică pentru fiecare episod. Gaah. Atât de frustrant. Serialul ăsta mă ucide.
Dar... urmează Supernatural şi Doctă Who. Din Doc' am văzut câteva, dar vreau să le văd mai pe toate, mă rog, ăstea recente, că serialul se difuzează încă din anii '60. Ştiaţi că fandomul combină serialele precum Sherlock, Merlin, Supernatural şi Doctor Who? Ies nişte chestii de genul: Supermerlock, Merwhoral and so on. Am citit un fanfiction interesant în care the Doctor îl lasă pe Sherlock să folosească TARDIS-ul (îi datora o favoare, of couse) ca să meargă în lumea medievală, unde îl întâlneşte pe Merlin, care arată la fel ca el. Baaaah. Merwholock rules.

Săptămâna trecută, mă plimbam prin Stradivarius în mall şi la un moment dat se difuzează One Direction - Live While We're Young. Bineînţeles, eu explodez, fac lip-synching, mimez mişcarea din videoclip, zburd printre rack-uri şi tot personalul/clienţii se holbează la mine. Smulg un pulover (pe care oricum nu l-aş cumpăra) de pe un raft şi ţopăi în cabina de probă, unde izbucnesc în lacrimi. În sinea mea, mă gândeam: "ohmaigawd, băieţii mei au crescut! sunt difuzaţi în mall. aaaaaaaaaaahhhhhhhhh." Şi dau din mâini ca o focă entuziasmată. Şiiiiiii... de asta merg mereu singură la shopping.

Am terminat următoarele cărţi în decursul ultimei luni

  • Iubitul Virtual, de Kate Brian. 
  • Clubul V, Kate Brian (cele două au fost la pachet cu revista Bravo Girl la doar 11 leuţi)
  • Spionaj la mănăstire, Rodica Ojog-Braşoveanu (asta mi-a plăcut în mod special)
  • Academia Vampirilor, Richelle Mead (primele trei volume, al patrulea nu l-am terminat încă)
  • Fantomele ne ştiu toate secretele, Megan Crewe
Mda, mult fantasy adolescentin. Mi-e lene să le fac recenzie acum. În vacanţă plănuiesc însă să citesc nişte clasice.

Mâine dau test la istorie. Mă rog, "teză", din moment ce alţii dau pe acelaşi subiect teza. Nouă ne-a spus că ne dă din zece lecţii cu trei mai puţin de învăţat. Adică pentru mâine am de învăţat şapte lecţii. Aproximativ paişpe pagini mari. Minunat.

Mi-am încasat un şapte la chimie. Aveam peste tot zece (mai puţin la bio, unde am un nouă), dammit. Însă am dres-o cu fizica. Semestrul ăsta am numai zece la materia asta blestemată. Anul trecut pe vremea asta aveam doi de cinci, hehe.

Colecţia mea de gifuri s-a lărgit considerabil de pe urma zilelor întregi petrecute pe tumblr. Am vreo patru sute. Un gif post e chiar după colţ. La fel şi a treia parte din Jurnal, care apropo, va avea cinci părţi în total.

Bye, peeps.

PS: Faviconul (imaginea de pe tab, care apare lângă numele site-ului) este o buhă. Nu e drăguţă?

Culorile mării

Am trimis lucrarea asta la un concurs de creaţie. Nu am primit rezultatul, dar o postez aici oricum.


Ce culoare are marea?

Hohotul ei alb, spumos, se spărgea în clinchete pe ţărmul gol. Era frig, iar aerul autumnal amplifica nemilos sonoritatea valurilor. Sau asta era doar singurătatea ce-mi suna în urechi?

Nu ştiu ce căutam în mijlocul lui noiembrie la mare. Şcoala mă sufoca, iar oraşul era prea agitat. Aşa că îndată ce am ieşit de la şcoală vineri, am luat un autobuz la întâmplare. Şi iată-mă aici, încercând să-mi limpezesc gândurile.

Uitându-mă peste crestele valurilor, încerc să numesc culoarea mării. Un gri pe care pur şi simplu nu-l pot identifica. Îmi place să învăţ numele culorilor…acele denumiri extravagante şi complicate… Griul acesta îmi înnebuneşte simţurile. Îl miros, odată cu aerul sărat şi rece, ce-mi invadează cotropitor plămânii. Îl simţeam în pişcăturile cicălitoare pe care vântul le iniţiază pe pielea mea. Îl aud, cu fiecare spărtură surdă a apei pe nisipul fluid…

Disperată, mă urc pe faleză, încercând să desluşesc misterul acestei culori. Sprijinindu-mă de bara îngheţată, sorb din priviri imensul gri fără nume. Vântul îmi împingea părul lung, şaten, în ochi, răpindu-mi din privelişte.

Nimeni nu e pe faleză. Nimeni pe plaja lată. Doar eu. Eu şi numai eu. Eram sigură de asta. Dar totuşi, o voce, izvorând din spatele meu, îmi spulberă siguranţa:

- Gri de Payne.

Tâşnesc, întorcându-mă. Mă uit acum, perplexă, într-o pereche de ochi mari, de o culoare identică cu cea de la care tocmai îmi luasem privirea.

- Aşa se numeşte culoarea, continuă.

Un băieţel blond, cu ochii gri-albăstrui (de Payne, aflasem acum) se află la nu mai puţin de un metru de mine. Poartă o jachetă groasă, prea mare pentru el, iar la subraţ ţine un bloc de desen, pensule şi acuarele. Zâmbeşte.

Neştiind ce să spun, mă întorc în poziţia în care eram, cu faţa la mare. Gri de Payne, deci.

- Iar nuanţa nisipului se numeşte chamois, adaug eu, identificând rapid culoarea. Aş vrea să-i văd expresia. Ce imatură sunt. Mă dau mare în faţa unui copil.

- Pictezi? mă întreabă, probabil impresionat de informaţia dată de mine.

Mă întorc şi-l găsesc ceva mai departe, pe o bancă, despachetând culorile.

- Da, îi răspund.

Capul blond i se ridică brusc, curios.

- Dar nu cu acuarele, continui. Cu cuvinte. Memoratul culorilor mă ajută la descrieri.

E adevărat. Îmi zâmbeşte. Mă aşez pe bancă lângă el. Îşi scoate cu atenţie pensulele din suport şi, luând una medie, începe să combine bleo, negru şi alb. Îl privesc fascinată în timp ce el obţine griul ce mă înmărmurise pe mine, griul din ochii săi. Oare ştia că acelaşi gri se regăseşte acum pe valurile sonore? Îmi abţin comentariul, vrând să nu-l deranjez. După câteva minute, capul său tot înclinat spre paletă, mă întreabă:

- De ce eşti încă aici?

- Te deranjez? îmi îndrept privirea spre un pescăruş ce plutea pe suprafaţă apei nestingherit de nimeni.

- Nu doar că oamenii îl ignoră de obicei pe copilul ciudat ce pictează pe faleză.

Probabil îl intimidasem. Dau să mă ridic. O voce din capul meu tot îndrugă: “Jenant. Ciudat. Pleacăăă.”

- Poţi să stai, dacă vrei, spune el.

Rămân. Creionul lui trasează acum linia orizontului. Vântul i se strecoară prin plete, răsfirându-le. Mâinile mici i se mişcă îndemânatic pe foaia mare. Orice urmă de incomoditate din mine dispar. Mă găsesc urmărindu-i genele blonde încâlcindu-se, apoi despărţindu-se în timp ce clipeşte lent, inteligent. Sprâncenele firave i se curbează în timp ce descrie forma pescăruşului. Îşi ridică din când în când privirea, urmărind peisajul, de sub buclele bătute de vânt. Ochii ni se întâlnesc. Fără să rup contactul vizual, îl întreb, mâna mea întinzându-se după blocul de desen dintre noi:

- Pot?

El dă din cap aproape imperceptibil, îndreptându-şi atenţia înapoi la desen. Ia pensonul şi-l afundă în culoare. Eu deschid blocul. Pictura e inscripţionată cu o dată şi cu o oră: 5 octombrie, 15:58. Ieri. E tot marea, dar de un verde marin. Da. Ieri a fost mai însorit. E pictată de pe aceeaşi bancă, sunt sigură. Răsfoiesc. 3 octombrie, seară. Plumb. Alte zeci de pagini date. 9 august, vărsatul zorilor. Celadon. 19 iulie, apus. Coral. 21 mai, prânz. Azurin. O pictură, de fapt, pentru fiecare zi. Fiecare, fără excepţie. Aceeaşi mare, aceeaşi bancă, acelaşi pensulă, aceaşi mână. Culori şi nuanţe diferite. Atât de diferite. Aceeaşi stâncă, undeva în larg, acelaşi pescăruş, dar doar în unele picturi. Îl testez:

- Ce culoare are marea?

Mâna sa uită mişcarea uniformă ce întindea culoarea pe planşă. Mă ţinti cu privirea, fără nici o expresie.

- Marea nu are o culoare propie. Marea e culoare. În fiecare secundă, se schimbă. Dar noi nu vedem.

Mă uit din nou printre desene. Dacă le-aş fi văzut într-o galerie de artă, nu aş fi ghicit niciodată că sunt făcute de mâna unui simplu băieţel. Reale, desăvârşite. Ca cele ale unui adevărat maestru. Observ mai multe diferenţe între zile. Altă lumină. Altă poziţie a soarelui. Nori. Senin. Frasin. Purpură. Tucoaz. Petrol.

- Marea e culoare, repetă el, rar, pe un ton blând, naiv.

Nu se mai uită la mine. Înscripţionează data şi ora pe planşa de azi. Îi iau cărbunele din mână. Scriu sub datele puse de el: “Culoarea ochilor tăi.” Şi mă semnez. Caut o reacţie pe chipul lui inocent. Un zâmbet sincer, cald. Pentru mine, marea e în ochii lui. Culoarea mării o simt îl el. Nu. Culorile mării radiază pur şi simplu din el. Îi întorc zâmbetul. Până şi marea zâmbeşte. Nu. Marea râde. Iar hohotele ei încă se sparg pe ţărmul plin de zâmbetele noastre.

Tumblr awesomeness

Tocmai am văzut asta pe tumblr şi nu m-am putut abţine.

I just want a huge magic battle between Merlin and Morgana and it seems like Morgana is winning and so she gloats and calls for Aithusa, thinking Aithusa will definitely finish off Merlin but Merlin only smiles and goes, “really, bitch?” and Aithusa is all excited about seeing Merlin again and Morgana is all horrified because now she realizes just who Merlin is and tries to plead with him, that she was so misguided and that if he had just opened up to her, none of this would happen. but when Merlin has that moment, that one fleeting moment that maybe Morgana has a small sliver of good left in her, Morgana tries to kill him but Aithusa steps in and saves Merlin and Morgana dies and Merlin goes to hug the dragon but hey, look who’s behind him. it’s Arthur.

Bahahaha. So cool.





Haters gonna haaaaate. But I lurve Merlin.

Jurnalul unui observator II

Se pare că jurnalul ăsta face furori. Şi mie îmi face mare plăcere să-l scriu, pe bune.
De data asta, sunt doar mici observaţii generale, nesortate după locaţie sau dată.

"14 - 16 NOIEMBRIE

ÎN ORAŞ / ACASĂ / LA ŞCOALĂ / ÎN MINTEA MEA:

Sunt prea multe căruţe în oraşul ăsta.
Mâţele vagaboante cu heterochromie (ochi de culoare diferită. e.g.: verde/albastru) sunt rare. Eu am avut norocul să văd una.
Unii nori au forme ciudate: bumerang; suliţă; cercel; gâscă (sau raţă, e cam dificil atunci când citeşti în nori)
O colegă are o coafură diferită pentru fiecare zi a săptămânii.
Winnie the Pooh ar fi doar un simplu ursuleţ fără Piglet. 
Malik vine de la 'malicios'. Malik. Zayn Malik. Never really liked him, anyway.
Profa de română are probleme cu inima.
Profu' de mate albeşte prea repede.
Tata trece mereu cu o secundă înainte de a se face verde la semafor.
Lumânarea de la mine de pe birou a ars (până s-a topit) timp de exact o oră şi cincizeci şi patru de minute.
Pereţii de la mine din cameră sunt decoraţi cu exact treizeci şi două de postere.
Pe globul meu pământesc, în loc de Moskova, e scris Moskva.
Vecina mea are un ciobănesc alb pe care îl scoate la plimbare în fiecare dimineaţă la ora şapte şi un sfert. Zgarda şi lesa sunt albastre.
Un nebun de pe stradă vorbea la telefon, ţinându-l invers.
Betty Ice e încă deschis, deşi afară sunt zero grade."

Iremediabilly greşiting

Valurile mării se sparg în molecule de gramatică şi cerul curge violet peste imensul cadavru al cotcodăcelii infantile şi cronice. Asta pentru că Bradley James îmi distruge viaţa.

De ce, sfântă buşitură anostă? Adevărul acut al schizofreniei tăcerii străpunge surprinzător surâsul sârguincios al surghiunului. Un semn de carte atârnă pe biletul suicidal al unei cărţi. Plângi, carte! Că tu alte ferfeniţe nu mai primeşti!

Un calculator inutil calculează lungimea vieţii unui creion luând în calcul radicalul calculului eu + caiet. Creioane!, mamă dragă, toceşte-ţi simpatia faţă de foaie. Găureşte alt fluture din găoacele exilului. Fugi, căruţă, nu lăsa în urmă decât Romanica roasă de frânghiile frânte ale tinereţii.

Ambalaje de bomboană îmbibate cu sângele muzical al mâţei dintre lemne... şi un storcător de fructe ce lasă de la sine un miros spumegător. Oh, te rog, rigluţo! Ai atâtea linii! Nu cumva te tai?

Sunt încoronată cu crengile uscate ale oraşului. Tu, balenă din curtea din spate! Da, matale! Ce părere cumplit de blândă ai despre fericirea din elasticul de păr? Râzi, matale, râzi. Las' că-ţi dau eu acetonă...

Ah, iubire de radieră! Te ştergi cu esenţa fricii lor. Te duci, duci, duci după potaia-unicorn de după peretele din aţă. Şi cerneala copilăriei pe care o laşi în urma vieţurilor tale dă în foc. Mai tacă-ţi fleanca, os de lampă! Nu ştii decât să ţii de cald zăpezii!

Bă, tataie! Robinson din boscheţi! Adu-ţi mă, aminte de ăl' ce te-a harponat din apă cu sabia de tuci. Minnie Mouse o să divorţeze de Mickie, îţi zâc eu. Şi tu poţi bă, so ceri de cerşetoare. Îţi spun io, ţăranul de pe câmp, ăl' făr' de nevastă.

Cânţi imul decebalic. Şi tu cântă-l, cântă-l, cântă-l. Până nu o să mai ai dinţi.

No one's Point of View: Jurnalul unui observator I


Azi, racoviţiştii din Iaşi au avut zi liberă. Sunt zilele şcolii şi se ţin activităţi. Eu cu alte patru fete simpatice de la mine din clasă am fost la vânătoarea de comori. Am alergat vreo doi kilometri prin şcoală. Am dansat, cântat, desenat, rezolvat probleme la mate, ne-am strecurat pe sub aţe ca nişte agenţi secreţi, ne-am suit pe o bancă şi am trecut una prin faţa celeilalte, am pus oraşe pe hartă, am făcut experimente la chimie, am identificat plante, am scris un catren fără sens... Pentru fiecare "quest/task" bine făcut/rezolvat primeam câte un indiciu pentru următoarea locaţie în care trebuia să facem alt quest/task. După ce am terminat cu indiciile şi aveam toate piesele hărţii (în timp ce uneam piesele de puzzle ale hărţii) un grup dintr-a unşpea ne-a luat-o înainte şi a luat locul întâi. Noi am fost următoarele. Am găsit o cutie cu bomboane şi cinci cărţi, câte una pentru fiecare. A fost una dintre cele mai drăguţe experienţe din viaţa mea. (shout-out către colegele mele de echipaj: Mara, Miruna, Raluca şi Tiana)

După vânătoare, am mers la mall, la Cărtureşti, unde am băut un Earl Grey amărui, dar bun şi am citit Emily the Strange. Apoi am mers la plimbare prin oraş. Mă simţeam ca Sherlock din serialul BBC, cu trench-ul, eşarfa şi geanta messenger pe care le purtam, căutând material pentru Jurnalul unui observator...


Aşa se numeşte cel mai nou "proiect" meu. Am început să ţin o agendă cu lucruri pe care nu le observă nimeni. Un fel de jurnal în care să scriu chestii normale pe care le văđ. Vreau să-l scriu şi online. Deci unde să-l postez, dacă nu pe blog?

13 NOIEMBRIE 2012.

" ÎN ORAŞ:

La ora 13 şi 13 minute, pe 13 noiembrie, afară sunt 13 grade. 

Tipa de la Cărtureşti e logodită. E îmbrăcată în negru. Bocancii ei scârţâie, deşi încearcă să păşească tiptil. 
Earl Grey-ul meu e numai bun. Mă asemăn cu Emily the Strange.
La Cărtureşti se ţin multe interviuri de angajare.
Cerul e perfect de gri. Sunt sensibilă la lumina solară.

Tipa de la librărie nu s-a vopsit de aproximativ patru luni. Are unghiile date cu ojă mov şi roase din carne. Habar nu are de firma de stilouri pe care le are în spatele ei, drept dovadă faptului că nu-şi cunoaşte marfa.
Chitara unui cerşetor de pe stradă are doar 3 corzi.
Un afiş cu o piesă de teatru de pe stradă e personalizat. Personajele principale au mustăţi şi coarne.
O bancă pe lângă care trec are vopseaua sărită sub forma unei păsări în zbor.
Mă dor călcâiele.

ACASĂ:

Cutia de plastic în care mănâncă Mutzki, mâţa leneşă, e purtată de vânt prin curte. 
Colţ latră pe o măsură de patru timpi. 
Un singur marker din 14 e cu susul în jos în borcanul de carioci.
Un poster cu 1D are un colţ rupt.
Încă mă dor călcâiele."




Un salut din Neverland

Să vedem.
Au trecut aproximativ doi ani de când mi-am făcut primul blog, care a eşuat în misiunea sa imposibilă de a fi decent. Îl puteţi găsi aici: http://drawwingwords.blogspot.ro/, însă e închis oficial, şi pentru postări, şi pentru comentarii. Asta doar dacă vreţi să vedeţi cu ce mă ocup.

De ce l-am închis? Aveam doar 12 anişori când l-am întemeiat şi nu ştiam să-mi filtrez gândurile (nu că aş şti acum, ahem). A fost închis acum patru luni, timp în care m-am strofocat să-mi organizez priorităţile. Şi astfel a ieşit Finding Words.

Despre nume şi adresă? Da, m-am chinuit să o duc la capăt cu organizarea, dar ce nume să-i pun? Degetele mele pur şi simplu au zburat la tastatură şi au scris adresa din Finding Nemo, P. Sherman, 42, Wallaby Way, Sydney. Cred că fiecare omuşor din generaţia mea o ştie. Animaţia a contribuit într-un mod productiv la mentalitatea mea, şi de asta consider că e numele perfect pentru rodul mentalităţii mele de acum.

Cum scriu? Hmm. Fac multe pleonasme intenţionat. Diminutivez şi augmentez greşit de bunăvoie. Stâlcesc româna şi o amestec cu englezisme. Iau atitudini bipolare în aceaşi postare. Optez pentru limbaje şi exprimari diferite la fiecare postare. Pe scurt, am multe defecte, pe care refuz să le corectez.
Ce puteţi găsi în postările mele?
Recenzii şi recomandări. Muzică. Carte. Film. Seriale.
Poveşti. Ori reale, din viaţa mea lipsită de evenimente, ori ficţionale, scrise de mine. Poezii.
Poze. Racolate de pe 'net sau făcute/editate de mine.

Eu ca personaj? Gen feminin. 14 ani. Puţin cam sărită de pe fix. Maestră a tastaturii şi stăpânitoare a mouse-ul. Deţinătoarea acestui blog. Mai multe detalii? Citeşte şi extrage, nenică.

Chestii out of topic/precizări/ reguliţe:

  1. Tot ce scriu, postez, lipesc, adaug sunt ale mele. Strict © Eu. Doar dacă fac o precizare cu numele sursei.
  2. Conform 1., este interzis să-mi steal-uieşti munca. Nu vă pot pedepsi dacă folosiţi un copy-paste inocent sau mă plagiaţi. Dar o să mă aveţi pe conştiinţă, vă promit.
  3. Conform 1., şi 2., probabil vă întrebaţi de ce mai scriu online, dacă vreau să mă feresc de plagiatori. Sincer nu ştiu. Nu sunt hipster sau geek sau orice alt personaj cultural modern. Nu am blog dintr-un motiv serios. Doar vreau să mi se vadă ideile. Poate cine ştie ce scriitor celebru îmi oferă un parteneriat meseriaş pentru că mi-a citit genialitatea aici.
  4. Comentariile pot fi de orice natură. Orice. Doar cu o singură mare, mare condiţie. Să fie constuctive şi în limita bunului simţ. Ah, sunt două condiţii, cred. Decapitaţi-mă.
  5. Enjoy.

up