Uite, mami, postez

[Personajul meu îşi face intrarea fară ocolişuri, ignorând vântul tăcerii ce bate pe aici. Hai să sărim peste scuzele de rigoare]
Astăzi vom vorbi despre licantropia mea nocturnă. În fiecare noapte mă transform într-un cocon de idei fantasmagorice, pe care mintea mea nu le poate reţine pe o durată mare de timp; internetul meu e scos din priza înainte de 10pm, nu-mi place să scriu in Word şi lenea nu îmi permite să scriu de mână. V-aţi prins. Acesta este motivul absenţei mele pe acest fir de web. Jalnic, isn't it? [damn, tot am dat scuze]

Licantropia mea mai include şi dorinţa foarte mare de a folosi Photoshop la ore anormale. Da, da, mi-am intrat în ritm. Ce pot spune, iubesc procesul de photoshopare, dar nu şi rezultatele, din păcate. Sunt bâtă.
Pe lângă asta, m-am trezit noaptea trecută cu o întrebare. Vedeţi voi, în Supernatural (se putea să nu aduc vorba?) e chestia asta care face aşa: dacă îngropi în mijlocul unei intersecţii (de drumuri, obv) o cutie care conţine nuj ce hoodoo (da, hoodoo, nu voodoo) cu tibii de mâţă şi verbină plus o poză de a ta, invoci un demon "vânzător". Tu spui ce vrei, iar domnu' Crossroads îţi spune preţul : în jur de zece ani te lasă cu achiziţionarea şi dup' aia vine şi-ţi ia sufleţelul in Iad. Pe scurt, îţi vinzi sufleţelul. Şi mă întrebam io, pe ce mi-aş vinde sufletul cu 10 ani avans. Baaaah. Superputeri? Mereu mi-am dorit să opresc timpul. Probabil aş folosi-o să dorm mai mult, sau să iau 10 la examene, sau să citesc mai mult (nu am citit deloc, nema, nica zilele astea; şi e vacanţă!). Sau să fiu imortală (fără vampirisme). Ar fi fain să vezi lumea îmbătrânind şi tu să stai veşnic 5ever. Dar cu una din aceste două cereri, nu ai putea evita să fii omorât în mod sângeros de copoii iadului (hellhounds) când vin să îţi racoleze sufletul? În fine, cred oricum că cererea ar fi respinsă. Dar ce altceva mi-aş putea fucking dori? [pauză][pauză][pauză] Nu fucking ştiu.

Îmi place să dezbat utilitatea fonturilor simple.
De exemplu; îmi place cel mai mult să folosesc Georgia (qwertyuiopasdfghjklzxccvbnm) cu puţin spacing, italic şi padding arată super fain, inteligent şi rafinat, mai ales pe edit-uri -chestiile pe care le fac în ps- [nu există exemple pentru că blogspot e retardat şi mi-e lene să dau cu haştemeleul]
Pe blogul asta folosesc Verdana (ce citiţi acuma). Şi se comportă ok, cred.
Comic Sans e total retardat. Foloseşti fontul ăsta numai când vrei să-ţi baţi joc de ceva. Eram la nuş'ce oră la şcoală şi vine unu (sau doi sau patru - e pe caz multiplu) cu prezentare powerpoint. Băăă. NU FUCKING FOLOSEŞTI COMIC SANS. Comic Sans e pentru ăştia proşti. Chicotesc ca o raţă de fiecare dată când cineva vine cu prezentare scrisă în Comic Sans. Copii, nu fucking folosiţi Comic Sans, la naiba. Până şi Times New Roman e mai ok. [blogspot nu îl are aci....yay?]
Times New Roman e banal şi puţin enervant. E prea ascuţit. (qwertyuiopasdfghjklzxccvbnm)
Courier e fain. (qwertyuiopasdfghjklzxccvbnm); când vrei să pari hipster şi old-fashioned, adică never.
Trebuchet e simpatic.(qwertyuiopasdfghjklzxccvbnm)
Helvetica e lunguieţ şi înghesuit şi mi-e personal nu-mi place.(qwertyuiopasdfghjklzxccvbnm)
Arial m-a enervat dintotdeauna, nu ştiu de ce. (qwertyuiopasdfghjklzxccvbnm)
Deci şi prin urmare; copii, folosiţi Georgia, Verdana şi Trebuchet.

Mi-am petrecut ultimele zile încercând să-l învăţ pe unul din amicii mei de pe Tumblr cum să-mi pronunţe numele [epic faaaaail] - tipul e german. Am o mulţime de prieteni "imaginari"; Beth, care e din Canada, Phil, din Germania, Dan, din US (şi sunt câţiva sparks flying; long story) şiii stop, că pierd idea. Am mai mulţi prieteni de pe partea cealaltă a mapamondului decât am în viaţa reală. dun dun dun. Skype ajută. Totuşi, am avut şi nişte experienţe neplăcute. Am dormit la M&Ms săptămâna trecută şi am intrat tăte trei pe Omegle (eram deghizate; eu purtam un halat de baie roşu fluflos, o cască de construţie pictată curcubeicesc, ochelari hipster care aveau o mustaţă ce atârna sub nas; M1 avea ochelari de soare mari şi roşii; M2 o bentiţă cu chestiuţă ce semăna cu o beretă, eşarfă şi ochelari cu rame în formă de inimă -scuze pentru detalii, dar tre' să recunoaşteţi că suntem genii-). Am întâlnit nişte tipi tari şi hm-hm sexoşi (ex; un tip din Australia care pretindea că are boomerang şi o iubită koala; era fucking shirtless). Şiii un alt dudă, care era de vârsta noastră, nu tocmai frumuşel, dar simpatic. Făcea nişte glume adorabile şi era British. Vorbirăm noi ce vorbirăm şi nu ştiu cum se face dar ajungem într-o zonă dirty. M&Ms sunt out şi eu rămân cu puştiul. Deşteptul spune că he's got the hots for me. Băăăi, băi, băi. Era chiar amuzant şi simpatic şi a trebuit să strice totul. De ce trebuie ca tătă lumea să meargă pe subiectul ăla? Frate, nu poţi discuta cu cineva pe teme normale, chiar şi pentru mai puţin de zece minute? Gawd. În fine, am abortat şi mi-a dat numele lui de Skype şi eu am zis că-l adaug, ca să nu par ţărancă. Şi I'm out, frate.

Oh, uite, uite, un post lung. Am o tema colosală la mate şi încă două teste la română; Şi doar 3 ducking zile. I'm ducked. -da, da, duck; un typo a stârnit acest argou la noi în bisericuţă; tătă lumea joacă ledformice-.
Smell ya later, bitches.

Good morning, Vietnam

Şi ăsta va fi un post unde îmi voi descărca sentimentele apăsând furios pe tastatură.
Am atâtea idei şi atâtea teorii despre semnificaţiile morbide ale vieţii cât şi despre viteza de uscare a unei picături de lipici pe foaie încât nu-mi mai văd mâinile. Sunt îngropată de deducţiile pe care le fac despre prostia umană cât şi despre psihologia idiotică a adolescentului tipologic. Nu, nu sunteţi obligaţi să traduceţi ceea ce a fost şi ceea ce urmează. Eu doar aştept să mi se încarce următorul episod din Supernatural şi ca să treacă timpul scriu şi io pe aici.
Tocmai am avut o discuţie tipică de sfârşit de săptămână cu mama şi ea mă întreabă dacă ştiu de meteoritul ce a lovit Rusia şi de demisia papei. 'Da, mamă. Am ceva numit tumblr. Normal că ştiu. Misha Collins a avut legătură cu ambele.' 'Mamă. Nu înţelegi. Se numeşte dedicaţie, nu obsesie.' 'Mamăăă. Nu vreau mate, eu vreau să mă uit la Doctă Who' 'Dar nu înţeleeeegi.' 'Da, mamă. Încă 300 de zile până la Catching Fire şi Desolation of Smaug. Nu, nu vii cu mine la cinema. Vreau să plâng singură.' Aaaand so on and so forth.
Pe de altă parte, aparent, am făcut totul corect la testul la algebră. zece curat, bitchachos. eat that. Man, funcţiile sunt drăguţe. Dar mamamăsii că nu ştiu nica-nicuţa la geometrie.
Şiiii. Simulări marţea şi joia următoare. Nu cred că e necesar să încep.
E greu să-ţi menţii prietenia cu cineva. Ugh, atâtea eforturi inutile. Să porţi o conversaţie te extenuează.
De ce nu pot să citesc John Green la mine sub păturică tătă ziulica? Şi să ascult The Civil Wars pe fundal, cu o pauză pentru un episod oarecare dintr-un serial oarecare? Şi şaişpe ore de somnic, nu şase. Poate şi earl grey cu bergamotă la fiecare trei ore.
Mda, cred că ştiu toate ceaiurile de la cărtureşti. Am comandat cam tot meniul. Nici nu ştiu care e cel mai bun. Pe lista mea de perfecţiune cu lăptic şi miere e earl greyul englezesc, cel cu caramel şi nuci de cola şi cel seasonal cu ghimbir şi măr.
Great, acum vreau ceiuţ.
Şi sezonul trei din sherlock.
Şi somnic.
ok.
nope, not ok.