Lucidity

Am primit request pentru un post despre visatul lucid. Here it is, dear ones.

Citat din postul despre visatul lucid de pe fostul blog - 22 martie 2012:

"Azi dimineaţă m-am trezit pe la nouă, şi amintindu-mi de un post de pe 9gag despre visatul controlat, am decis să încerc şi eu. Warning: dacă nu aveţi creierul pregătit pentru explicaţii foarte încâlcite, don't read further.

Acolo zicea să încerc faza după un somn adânc de 6-10 ore. Păi mă culcasem la 23:30 şi m-am trezit la 9. Bifat. După aia, zicea să stau nemişcată, să-mi golesc mintea şi să mă concentrez pe respiraţie sau pe bătăile inimii. Greu, din moment ce în cap mi se tot repeta refrenul de la 1D - One Thing. Well, I managed to do that, after some tries. Trebuia să fac asta timp de 15-30 de minute, timp în care nu trebuia să mă mişc, deschid ochii sau să "interacţionez" cu petele colorate din spatele pleoapelor (ştiţi voi, ălea care apar când vă apăsaţi ochii). Mie mi-a luat aproape o oră, după ceasul meu biologic, să intru în starea "semi", între somn şi veghe. Şi nu mi-a reuşit calumea, dar am făcut ceva. Visam chestii pe care mi le propusesem înainte de experiment, dar erau gri, neclare şi ceţoase. Prima oară eram la un foc de tabără, împreună cu cine îmi propusesem să mă întâlnesc. A dispărut foarte rapid, trezindu-mă din nou cu ochii închişi, în aceeaşi poziţie înainte de "vis". M-am concentrat din nou şi am apărut într-un loc şi mai vag, într-un sat dărăpănat, nelocuit şi eram, creeeed, cu cine vroiam să mă întâlnesc. Ne ascundeam de ceva. Nu m-am gândit niciodată la acel sat ca fiind o "destinaţie", dar am întâlnit personajul, deci a mers pe jumate. M-am "trezit" din nou, în aceeaşi stare semi, şi după o concentrare şi mai mare, dacă e posibil, am intrat în al treilea vis, cel mai ciudat, cel mai lung, pe care nici nu mi-l amintesc bine. Era parcă o pajişte, iar eu eram undeva sub un copac imens, s-a întâmplat ceva şi a început să plouă tare. Cineva era în faţa mea şi m-a îmbrăţişat tare. Tare. Doamne, parcă a fost real. E o senzaţie pe care o simt şi acum, ore după. Şi am bănuiri în privinţa identităţii persoanei. Cât despre cadru, e un peisaj pe care mereu mi l-am imaginat şi pe care am vrut să-l văd dintotdeauna. Un detaliu pe care am uitat să-l precizez: după fiecare "trezire" simţeam nevoia să mă mişc şi nu realizam că visasem, ci simţeam nevoia să mă concentrez pe respiraţie mai departe. Şi tremuram. Dar am rezistat. După al treilea vis, mi-a dispărut concentrarea şi am simţit ceva ce lipsea. Mi-am deschis ochii. Bineînţeles, eram la mine în cameră, dar culorile erau mult mai puternice şi mai stridente (din cauza contrastului cu visele, cred).

Vreau să mai experimentez chestia asta, poate îmi iese bine. Durează prea mult şi e extenuant. Poate mă perfecţionez. Also, dacă vreţi să încercaţi, informaţi-vă mai întâi. Dacă nu o faceţi bine, puteţi rămâne în paralizie de somn (adică nu vă puteţi trezi) sau să visaţi chestii îngrozitoare, dacă vă e frică. Şi trebuie ceva concentrare să-ţi menţii mintea goală, să nu te gândeşti la nimic."




De-a lungul timpului, am mai experiementat. Am descoperit o grămadă de chestii. De exemplu. O prietenă de-a mea mi-a spus că îi e frică să încerce, că se teme să nu rămână blocată în afara corpului sau să i se întâmple ceva urât. Faza e că de fapt, te adânceşti în conştientul tău, nu ieşi afară din corp. Lucid dreaming-ul e de fapt un proces prin care îţi vizualizezi gândurile într-un mod extrem de real. Necesită concentrare şi răbdare. Ceea ce spunea prietena mea e out of body experience, care e cu totul altceva şi e paranormal. Lucid dreaming e ceva ce ni se întâmplă tuturor, involuntar de cele mai multe ori. Şi e greu de controlat, sincer.
Şi tot shit-ul acela că vai, nu o face, că o să rămâi terorizat pe viaţă, o să te blochezi... Nu e adevărat, vă spun. Oi fi eu nebună, dar nu e din cauză că visez lucid. Chestia asta e un mod minunat de a te cunoaşte. Pur şi simplu te uneşti pe tine cu tine. Te adânceşti în tine. Şi nu fucking paralizezi. Dudă. Eşti în mintea ta, cu totul, normal că nu te poţi mişca. Dar poţi lua controlul oricând vrei. Fac asta de luni bune şi nu mi s-a întâmplat nica rău. Really.

Am găsit o modalitate uşoară de a visa lucid fără toată perioada aia de concentraţie. Simple, but effective.
Melodii ce impulsionează creierul. Se numesc binaural beats şi sunt nişte combinaţii sonore bazate pe hertzi şi frecvenţe audio. Par înfricoşătoare, dar chiar funcţionează. Eu mi le pun înainte să adorm, pe mp3 player şi visez lucid în timpul nopţii. Nu au efect garantat şi nu merg chiar în fiecare noapte (depinde şi de cum visezi normal, adică de cum ţi-a mers ziua), dar e totuşi ceva. Ele defapt îi spun creierului : "fă asta, îţi spun eu, fă aşa". Sunt şi melodii pentru energizare, scăpat de fumat, îndepărtarea insomniei, relaxare etc. Eu de obicei o folosesc pe asta. Are şi download link pentru doritori. Trebuie ascultate chiar înainte de adormi, dar merg puse şi în timpul zilei.

Ce visez (sau ce îmi doresc eu să visez):
- că zbor
- că îi întâlnesc pe cei de la 1D (WHAAAAT? A GIRL CAN DREAM!)
- că sunt o faraoană şi că am piramide (pira-piramide)
- că merg la shopping în Los Angeles
- că călătoresc prin spaţiu şi că mă împrietenesc cu extratereştri
- că deţin un OZN
- că sunt o îmblânzitoare de bufniţe şi de lupi
- că sunt un nor leneş
- că sunt un ninja
- că mă dau pe un rollăcostă infinit

Poza are instrucţiuni. Am încercat şi când sunt obosită, dar merge mai bine când eşti odihnit, pentru că te poţi concentra mai bine. Am pus-o că îmi era lene să scriu cum să verifici că eşti în vis. Dacă nu poţi face ceea ce scrie acolo, încearcă asta:
- uită-te la mâinile tale. În vise, lăbuţele tale trebuie să arate ca şi cum le-ai scufundat într-un curcubeu lichid. Mâinile sunt tabu în vise. Le vezi foarte ciudat şi nici nu-ţi poţi da seama dacă chiar sunt membre.
- uită-te la un ceas. Ţine minte ora. Uită-te în altă parte. Uită-te înapoi la ceas. Dacă ora e diferită (total diferită), visezi. În vise, timpul e inexistent. Ţi se pare că visezi ore în şir, dar un vis durează doar câteva secunde.
- deschide o carte la întâmplare. Reţine ce scrie pe foaie. Închide. Deschide din nou. Dacă ceea ce vezi nu are nici un sens cu ceea ce ai văzut înainte, visezi.
- ciupeşte-te. Simţi durerea, dar e diferită de cea din realitate. Faza aia din filme nu prea merge.
- gândeşti ciudat. Mie mi s-a întâmplat odată să visez că merg la o întâlnire cu verişorul meu. Ugh. Vedeam din persoana a treia. Ca un film horror în care spui mereu "nu intra acolo, eşti proastă, acolo e monstrul, o să moooori", dar tipa nu te ascultă. Şi eu ştiam că e wrong, dar eu din vis părea foarte fericită cu văr-miu. Ughhhh. Dezgustător. Ăsta e semi-visat lucid. Ştii că visezi, dar nu poţi controla.

Infos.

Când te trezeşti, ţi se pare că cazi de pe nişte scări. Asta pentru că ori pierzi controlul, ori cineva te disturbăieşte în realife. Şi te doare fix în gât. Adică senzaţia aia atunci când eşti speriat sau emoţionat, ca şi cum eşti strangulat de aer. Şi înghiţi în sec.
Nu te poţi uita în anumite direcţii, pentru că pur şi simplu nu simţi nevoia. Sau faci chestii care nu-ţi stă în caracter. Şi totul pare foarte idiotic când te scoli. 'Băi, de ce nu am făcut asta?'... Asta pentru că ai altă mentalitate în vise. Ca şi cum o parte din creier doarme, iar cealaltă produce visul. Unele chestii normale or să ţi se pară ciudate, iar cele ciudate, normale. Ca şi cum ai fi luat-o razna.
Feeling-urile sunt la nivel redus sau ultrahiperstrong. Depinde ce feel şi ce vis ai. Ştii să-ţi sortezi visele după intensitate odată ce 1. te-ai trezit plângând 2. te-ai trezit râzând 3. te-ai trezit ţipând. După ce experimentezi astea, o să poţi să-ţi categorizezi visele şi să ştii dacă ai visat lucid sau nu.


Scuze că am cam întârziat. Ştiţi, numele meu este Andreea. Şi I kinda threw a mini-party today. Hehe. Eu şi cu Hamster (prietenul meu cel mai bun), ne-am distrat calumea.
Sorray. Şi dacă nu prea are sens, hei. E târziu şi sunt obosităsităsităsită. But I kept my promise, ppl. Şi să nu cumva să îndrăzniţi să-mi spuneţi pe numele ăsta. E un secret naţional, să nu-l divulgaţi, nu-mi place numele ăsta. Toată lumea îmi spune Deea (şi ăsta e un secret naţional). Dar, really şi pe bune; eu sunt Semiscrisa. Şi aşa voi rămâne.

luff ya
xx

School, mostley likeley quickeley

Am dat teză la mate azi.
Probabil o să iau 8 sau 9. În loc de infinit am pus minus infinit, la un interval (cât de neatentă pot fi?). Răspunsul la nu'ş ce sinus era 4/5 sau ceva de genul, dar mie mi-a dat 11/60. Sunt idioată. Şi mâine dau teză la română.
Probabil voi posta vineri postul cu lucid dreaming, din moment ce am avut o săptămână aiurea, cu două teze una după alta şi alte chiclazuri şi nu am avut timp. Argh, şi lunea viitoare am teză la geogra. Pe toţi strugurii din lume şi în numele lui Pikachu, cu ce am greşit? Prea multă şcoalăăăăăă...

Vă las, cotoii mei coioţi. Mă duc să învăţ la literaturăăă~

7 secrets

Lepşuită către mine de Rose.
Trebuie să scriu 7 secrete despre mine pe care nu le-am spus nimănui din blogosferă până acum.

#1
Peretele meu deasupra patului e acoperit cu un colaj Harry Potter. Adică. Replicile amuzante, witty, sau citate memorabile, împreună cu vrăji, poţiuni şi diferite intrumente sunt scrise toate, toate pe peretele meu, pe nişte bileţele albe şi lipite cu pritt (gumă dinaia albă). Am şi desenată emblema Hogwarts şi deasupra de tot e scris Harry Potter cu literele specifice, fulgerătoare. L-am făcut în vacanţa trecută de iarnă. Mă trezesc uneori privindu-l şi îmi amintesc de pasiunea mea pentru seria asta, pasiune pentru care nu prea am timp.
I wanna go there tooooooo.

#2
Am radiere cu 1D. Hehe. Mara&Miruna mi le-au adus din excursia lor din străinătate. Sunt şase, cinci cu feţele lor şi una cu sigla. Şi pe lângă asta, am tot şase postere cu ei, unul cu toţi cinci şi câte unul cu fiecare      în parte. Nu sunt extrem de nebună după ei, dar îmi plac pur şi simplu. Sunt simpatici. Deşi nu prea ascult muzică contemporană sau pop, ei sunt singura excepţie, nu ştiu de ce.
No comment.

#3
Înainte să adorm, ascult melodii cu unde ce influenţează visele. Bănuiesc că aţi auzit. Sunt nişte frecvenţe pe hertzi care păcălesc creierul. Eu le folosesc ca să visez lucid. Şi chiar merge, să ştiţi.

#4
Când am fost introdusă pentru prima oară în lumea anime, mi se părea că yaoi-ul era cel mai dezgustător lucru existent (animeurile bazate pe boyxboy). Acum nu mă mai deranjează aşa tare, atât timp cât nu e grafic şi explicit. Bromance e ok. Asta mi se întâmplă dacă mă uit la Merlin şi la Sherlock.
Internet! You did it this time.


#5
Am o slăbiciune imensă pentru mâţele de pe internet. Enuff said.

Hey, human. I would like a pat, thank you very much.

#6
Când sunt copleşită de plictiseală, fac cele mai ciudate chestii. Cum ar fi. Statul cu picioarele pe perete şi cu capul atârnând pe marginea patului, citind invers. Inventat cuvinte precum 'propusionalitatică' (care înseamnă forţa cu care mintea umană înglobeşte sugestii) sau 'albestaticiozitate' (cât la sută e albit părul cuiva). Echilibristică cu laptopul pe cap (nu, repet, nu încercaţi). Lipitul întregii benzi de scotch pe braţul meu. Şi alte activităţi lipsite de sens si logică.
Just Sherlock without a case to resolve.


#7
Uneori nu am chef să port discuţii awkward. Îmi place să-mi fie povestite întâmplări dinastea şi să mor de râs, dar urăsc să fiu în una sau să văd una. Pot spune cu uşurinţă că cea mai mare temere a mea sunt chestiile awkward. Weird, ain't I?
Zoey Deschanel. Pretty as always.

Şi asta a fost. Aşa am combinat un gif post cu o leapşă. Muhahaha.
E liberă pentru luat. Cine-o vrea, să o fure.

Imagini racolate de pe tumblr/ weheartit.

Jurnalul unui observator III

"20-23 NOIEMBRIE

ÎN ORAŞ:

O femeie probabil beată vorbea cu un câine, gesticulând, iar animalul stătea şi asculta. Vagabondajul se pare că uneşte sufleţelele blestemate la viaţa de stradă.
Semaforul de la mine din intersecţie nu merge pe roşu, dar luminează pe verde.
Un stol imens de ciori zbura asupra Hotelului Europa. Croncăneau intens şi deranjant. Dar mie îmi plăcea.
O tipă cu dreaduri făcea headbang, cu căştile în urechi, aşteptând autobuzul.

Fum alb iese din hornurile caselor din afara oraşului propiu-zis. Asta pentru că lemnui nu e uscat pe deplin încă. Totuşi, nu e foarte frig.
Mai multe copile poartă tocuri imense, deşi sunt probabil în clasa a cincea - a şasea. Eu m-am milogit de ai mei timp de o oră să mă lase să-mi iau tălpi ortopedice înalte. Şi sunt a opta.
Bannerele cu "drama în detalii" de la Kanal D mă intrigă. Nu îmi plac. Sunt ciudate.

LA BIROUL MEU/ PE INTERNET:

Memory stickul meu e decorat cu 8 stickere vintage rotunde şi drăguţe.
Mai nimeni nu votează la X-Factor.
Post-iturile mele sunt folosite prea des drept suport pentru cana de ceai.
Beau prea mult ceai.

Un băiat (băiat!) de la mine din clasă m-a rugat să-i împrumut Jocurile Foamei. E bine că băieţii să citească cărţi fiction-romance. Băieţii din ziua de azi nu mai ştiu ce e ăla romantism. Bine. Cartea are şi acţiune. Mă uit zâmbind la cartea ce stă lângă ghiozdan, gata să fie dusă mâine în mâinile altcuiva.
Telefonul meu trebuie încărcat odată la şaptişpe ore.
Am acumulat pe weheartit 11792 de hearts.
Mai am 85 de puncte şi ajung la nivelul 40 pe Kongregate.
Stau prea mult pe internet."

30 song challenge

Furată de la Mazăre.

1. A song you like with a color in the title
Limp Bizkit - Behind Blue Eyes

2. A song you like with a number in the title
Drowning Pool - 37 Stitches

3. A song that reminds you of summertime
Lana Del Rey - Summertime Sadness

4. A song that reminds you of someone you would rather forget about
Evanescence - The Last Song I'm Wasting On You

5. A song that needs to be played LOUD
Bullet for my Valentine - Waking The Demon

6. A song that makes you want to dance
One Direction - Heart Attack

7. A song to drive to
Hollywood Undead - Everywhere I Go

8. A song about drugs or alcohol
Lana Del Rey - Ride

9. A song that makes you happy
Disturbed - Land Of Confusion

10. A song that makes you sad
Nelly Furtado - All the Good Things

11. A song that you never get tired of
Linkin Park - Castle of Glass

12. A song from your preteen years
Fort Minor - Remember the Name

13. One of your favorite 80’s songs
John Farnham  - You're the Voice

14. A song that you would love played at your wedding
Liz Callaway - Once Upon A December (Anastasia soundtrack)

15. A song that is a cover by another artist
Evanescence - Heart-shaped Box (Nirvana)

16. One of your favorite classical songs
Escala - Palladio

17. A song that would sing a duet with on karaoke
Carly Rae Jepson ft. Owl City - Good Time

18. A song from the year that you were born
Celine Dion - My Heart Will Go On

19. A song that makes you think about life
Nickelback - If Everyone Cared

20. A song that has many meanings to you
3 Doors Down - Kryptonite

21. A favourite song with a person’s name in the title
Emilie Autumn - Miss Lucy Had Some Leeches

22. A song that moves you forward
Framing Hanley - Photograps and Gasoline

23. A song that you think everybody should listen to
Adele - Skyfall

24. A song by a band you wish were still together
Nirvana - Smells Like Teen Spirit

25. A song by an artist no longer living
Michael Jackson - Thriller

26. A song that makes you want to fall in love
One Direction - Little Things

27. A song that breaks your heart
One Direction - Moments

28. A song by an artist with a voice that you love
Taylor Swift - Safe and Sound

29. A song that you remember from your childhood
Metallica - Whikey In The Jar

30. A song that reminds you of yourself
Gary Jules - Mad World

Normalităţi anormale

Post-colaj despre viaţa mea de legumă.

M-am roşcăţit. Am convins-o pe mama să mă lase să mă vopesesc. Ce-i drept, nu m-a lăsat cu vopseaua în cap mai mult de 15 minute (trebuiau 30), dar părul meu şaten plicticos s-a închis la culoare şi a căpătat un luciu roşiatic adorabil. Şi arată şi natural. Nu se vede foarte tare, însă nu-mi trebuia mai mult. Păcat că părul meu e atât de rar şi de subţire .

Am ajuns la zi cu episoadele din Merlin. Am să mor de nerăbdare. Mă uitam la două-trei episoade pe zi şi acum trebuie să aştept până duminică pentru fiecare episod. Gaah. Atât de frustrant. Serialul ăsta mă ucide.
Dar... urmează Supernatural şi Doctă Who. Din Doc' am văzut câteva, dar vreau să le văd mai pe toate, mă rog, ăstea recente, că serialul se difuzează încă din anii '60. Ştiaţi că fandomul combină serialele precum Sherlock, Merlin, Supernatural şi Doctor Who? Ies nişte chestii de genul: Supermerlock, Merwhoral and so on. Am citit un fanfiction interesant în care the Doctor îl lasă pe Sherlock să folosească TARDIS-ul (îi datora o favoare, of couse) ca să meargă în lumea medievală, unde îl întâlneşte pe Merlin, care arată la fel ca el. Baaaah. Merwholock rules.

Săptămâna trecută, mă plimbam prin Stradivarius în mall şi la un moment dat se difuzează One Direction - Live While We're Young. Bineînţeles, eu explodez, fac lip-synching, mimez mişcarea din videoclip, zburd printre rack-uri şi tot personalul/clienţii se holbează la mine. Smulg un pulover (pe care oricum nu l-aş cumpăra) de pe un raft şi ţopăi în cabina de probă, unde izbucnesc în lacrimi. În sinea mea, mă gândeam: "ohmaigawd, băieţii mei au crescut! sunt difuzaţi în mall. aaaaaaaaaaahhhhhhhhh." Şi dau din mâini ca o focă entuziasmată. Şiiiiiii... de asta merg mereu singură la shopping.

Am terminat următoarele cărţi în decursul ultimei luni

  • Iubitul Virtual, de Kate Brian. 
  • Clubul V, Kate Brian (cele două au fost la pachet cu revista Bravo Girl la doar 11 leuţi)
  • Spionaj la mănăstire, Rodica Ojog-Braşoveanu (asta mi-a plăcut în mod special)
  • Academia Vampirilor, Richelle Mead (primele trei volume, al patrulea nu l-am terminat încă)
  • Fantomele ne ştiu toate secretele, Megan Crewe
Mda, mult fantasy adolescentin. Mi-e lene să le fac recenzie acum. În vacanţă plănuiesc însă să citesc nişte clasice.

Mâine dau test la istorie. Mă rog, "teză", din moment ce alţii dau pe acelaşi subiect teza. Nouă ne-a spus că ne dă din zece lecţii cu trei mai puţin de învăţat. Adică pentru mâine am de învăţat şapte lecţii. Aproximativ paişpe pagini mari. Minunat.

Mi-am încasat un şapte la chimie. Aveam peste tot zece (mai puţin la bio, unde am un nouă), dammit. Însă am dres-o cu fizica. Semestrul ăsta am numai zece la materia asta blestemată. Anul trecut pe vremea asta aveam doi de cinci, hehe.

Colecţia mea de gifuri s-a lărgit considerabil de pe urma zilelor întregi petrecute pe tumblr. Am vreo patru sute. Un gif post e chiar după colţ. La fel şi a treia parte din Jurnal, care apropo, va avea cinci părţi în total.

Bye, peeps.

PS: Faviconul (imaginea de pe tab, care apare lângă numele site-ului) este o buhă. Nu e drăguţă?

Culorile mării

Am trimis lucrarea asta la un concurs de creaţie. Nu am primit rezultatul, dar o postez aici oricum.


Ce culoare are marea?

Hohotul ei alb, spumos, se spărgea în clinchete pe ţărmul gol. Era frig, iar aerul autumnal amplifica nemilos sonoritatea valurilor. Sau asta era doar singurătatea ce-mi suna în urechi?

Nu ştiu ce căutam în mijlocul lui noiembrie la mare. Şcoala mă sufoca, iar oraşul era prea agitat. Aşa că îndată ce am ieşit de la şcoală vineri, am luat un autobuz la întâmplare. Şi iată-mă aici, încercând să-mi limpezesc gândurile.

Uitându-mă peste crestele valurilor, încerc să numesc culoarea mării. Un gri pe care pur şi simplu nu-l pot identifica. Îmi place să învăţ numele culorilor…acele denumiri extravagante şi complicate… Griul acesta îmi înnebuneşte simţurile. Îl miros, odată cu aerul sărat şi rece, ce-mi invadează cotropitor plămânii. Îl simţeam în pişcăturile cicălitoare pe care vântul le iniţiază pe pielea mea. Îl aud, cu fiecare spărtură surdă a apei pe nisipul fluid…

Disperată, mă urc pe faleză, încercând să desluşesc misterul acestei culori. Sprijinindu-mă de bara îngheţată, sorb din priviri imensul gri fără nume. Vântul îmi împingea părul lung, şaten, în ochi, răpindu-mi din privelişte.

Nimeni nu e pe faleză. Nimeni pe plaja lată. Doar eu. Eu şi numai eu. Eram sigură de asta. Dar totuşi, o voce, izvorând din spatele meu, îmi spulberă siguranţa:

- Gri de Payne.

Tâşnesc, întorcându-mă. Mă uit acum, perplexă, într-o pereche de ochi mari, de o culoare identică cu cea de la care tocmai îmi luasem privirea.

- Aşa se numeşte culoarea, continuă.

Un băieţel blond, cu ochii gri-albăstrui (de Payne, aflasem acum) se află la nu mai puţin de un metru de mine. Poartă o jachetă groasă, prea mare pentru el, iar la subraţ ţine un bloc de desen, pensule şi acuarele. Zâmbeşte.

Neştiind ce să spun, mă întorc în poziţia în care eram, cu faţa la mare. Gri de Payne, deci.

- Iar nuanţa nisipului se numeşte chamois, adaug eu, identificând rapid culoarea. Aş vrea să-i văd expresia. Ce imatură sunt. Mă dau mare în faţa unui copil.

- Pictezi? mă întreabă, probabil impresionat de informaţia dată de mine.

Mă întorc şi-l găsesc ceva mai departe, pe o bancă, despachetând culorile.

- Da, îi răspund.

Capul blond i se ridică brusc, curios.

- Dar nu cu acuarele, continui. Cu cuvinte. Memoratul culorilor mă ajută la descrieri.

E adevărat. Îmi zâmbeşte. Mă aşez pe bancă lângă el. Îşi scoate cu atenţie pensulele din suport şi, luând una medie, începe să combine bleo, negru şi alb. Îl privesc fascinată în timp ce el obţine griul ce mă înmărmurise pe mine, griul din ochii săi. Oare ştia că acelaşi gri se regăseşte acum pe valurile sonore? Îmi abţin comentariul, vrând să nu-l deranjez. După câteva minute, capul său tot înclinat spre paletă, mă întreabă:

- De ce eşti încă aici?

- Te deranjez? îmi îndrept privirea spre un pescăruş ce plutea pe suprafaţă apei nestingherit de nimeni.

- Nu doar că oamenii îl ignoră de obicei pe copilul ciudat ce pictează pe faleză.

Probabil îl intimidasem. Dau să mă ridic. O voce din capul meu tot îndrugă: “Jenant. Ciudat. Pleacăăă.”

- Poţi să stai, dacă vrei, spune el.

Rămân. Creionul lui trasează acum linia orizontului. Vântul i se strecoară prin plete, răsfirându-le. Mâinile mici i se mişcă îndemânatic pe foaia mare. Orice urmă de incomoditate din mine dispar. Mă găsesc urmărindu-i genele blonde încâlcindu-se, apoi despărţindu-se în timp ce clipeşte lent, inteligent. Sprâncenele firave i se curbează în timp ce descrie forma pescăruşului. Îşi ridică din când în când privirea, urmărind peisajul, de sub buclele bătute de vânt. Ochii ni se întâlnesc. Fără să rup contactul vizual, îl întreb, mâna mea întinzându-se după blocul de desen dintre noi:

- Pot?

El dă din cap aproape imperceptibil, îndreptându-şi atenţia înapoi la desen. Ia pensonul şi-l afundă în culoare. Eu deschid blocul. Pictura e inscripţionată cu o dată şi cu o oră: 5 octombrie, 15:58. Ieri. E tot marea, dar de un verde marin. Da. Ieri a fost mai însorit. E pictată de pe aceeaşi bancă, sunt sigură. Răsfoiesc. 3 octombrie, seară. Plumb. Alte zeci de pagini date. 9 august, vărsatul zorilor. Celadon. 19 iulie, apus. Coral. 21 mai, prânz. Azurin. O pictură, de fapt, pentru fiecare zi. Fiecare, fără excepţie. Aceeaşi mare, aceeaşi bancă, acelaşi pensulă, aceaşi mână. Culori şi nuanţe diferite. Atât de diferite. Aceeaşi stâncă, undeva în larg, acelaşi pescăruş, dar doar în unele picturi. Îl testez:

- Ce culoare are marea?

Mâna sa uită mişcarea uniformă ce întindea culoarea pe planşă. Mă ţinti cu privirea, fără nici o expresie.

- Marea nu are o culoare propie. Marea e culoare. În fiecare secundă, se schimbă. Dar noi nu vedem.

Mă uit din nou printre desene. Dacă le-aş fi văzut într-o galerie de artă, nu aş fi ghicit niciodată că sunt făcute de mâna unui simplu băieţel. Reale, desăvârşite. Ca cele ale unui adevărat maestru. Observ mai multe diferenţe între zile. Altă lumină. Altă poziţie a soarelui. Nori. Senin. Frasin. Purpură. Tucoaz. Petrol.

- Marea e culoare, repetă el, rar, pe un ton blând, naiv.

Nu se mai uită la mine. Înscripţionează data şi ora pe planşa de azi. Îi iau cărbunele din mână. Scriu sub datele puse de el: “Culoarea ochilor tăi.” Şi mă semnez. Caut o reacţie pe chipul lui inocent. Un zâmbet sincer, cald. Pentru mine, marea e în ochii lui. Culoarea mării o simt îl el. Nu. Culorile mării radiază pur şi simplu din el. Îi întorc zâmbetul. Până şi marea zâmbeşte. Nu. Marea râde. Iar hohotele ei încă se sparg pe ţărmul plin de zâmbetele noastre.

up