Uite, mami, postez

[Personajul meu îşi face intrarea fară ocolişuri, ignorând vântul tăcerii ce bate pe aici. Hai să sărim peste scuzele de rigoare]
Astăzi vom vorbi despre licantropia mea nocturnă. În fiecare noapte mă transform într-un cocon de idei fantasmagorice, pe care mintea mea nu le poate reţine pe o durată mare de timp; internetul meu e scos din priza înainte de 10pm, nu-mi place să scriu in Word şi lenea nu îmi permite să scriu de mână. V-aţi prins. Acesta este motivul absenţei mele pe acest fir de web. Jalnic, isn't it? [damn, tot am dat scuze]

Licantropia mea mai include şi dorinţa foarte mare de a folosi Photoshop la ore anormale. Da, da, mi-am intrat în ritm. Ce pot spune, iubesc procesul de photoshopare, dar nu şi rezultatele, din păcate. Sunt bâtă.
Pe lângă asta, m-am trezit noaptea trecută cu o întrebare. Vedeţi voi, în Supernatural (se putea să nu aduc vorba?) e chestia asta care face aşa: dacă îngropi în mijlocul unei intersecţii (de drumuri, obv) o cutie care conţine nuj ce hoodoo (da, hoodoo, nu voodoo) cu tibii de mâţă şi verbină plus o poză de a ta, invoci un demon "vânzător". Tu spui ce vrei, iar domnu' Crossroads îţi spune preţul : în jur de zece ani te lasă cu achiziţionarea şi dup' aia vine şi-ţi ia sufleţelul in Iad. Pe scurt, îţi vinzi sufleţelul. Şi mă întrebam io, pe ce mi-aş vinde sufletul cu 10 ani avans. Baaaah. Superputeri? Mereu mi-am dorit să opresc timpul. Probabil aş folosi-o să dorm mai mult, sau să iau 10 la examene, sau să citesc mai mult (nu am citit deloc, nema, nica zilele astea; şi e vacanţă!). Sau să fiu imortală (fără vampirisme). Ar fi fain să vezi lumea îmbătrânind şi tu să stai veşnic 5ever. Dar cu una din aceste două cereri, nu ai putea evita să fii omorât în mod sângeros de copoii iadului (hellhounds) când vin să îţi racoleze sufletul? În fine, cred oricum că cererea ar fi respinsă. Dar ce altceva mi-aş putea fucking dori? [pauză][pauză][pauză] Nu fucking ştiu.

Îmi place să dezbat utilitatea fonturilor simple.
De exemplu; îmi place cel mai mult să folosesc Georgia (qwertyuiopasdfghjklzxccvbnm) cu puţin spacing, italic şi padding arată super fain, inteligent şi rafinat, mai ales pe edit-uri -chestiile pe care le fac în ps- [nu există exemple pentru că blogspot e retardat şi mi-e lene să dau cu haştemeleul]
Pe blogul asta folosesc Verdana (ce citiţi acuma). Şi se comportă ok, cred.
Comic Sans e total retardat. Foloseşti fontul ăsta numai când vrei să-ţi baţi joc de ceva. Eram la nuş'ce oră la şcoală şi vine unu (sau doi sau patru - e pe caz multiplu) cu prezentare powerpoint. Băăă. NU FUCKING FOLOSEŞTI COMIC SANS. Comic Sans e pentru ăştia proşti. Chicotesc ca o raţă de fiecare dată când cineva vine cu prezentare scrisă în Comic Sans. Copii, nu fucking folosiţi Comic Sans, la naiba. Până şi Times New Roman e mai ok. [blogspot nu îl are aci....yay?]
Times New Roman e banal şi puţin enervant. E prea ascuţit. (qwertyuiopasdfghjklzxccvbnm)
Courier e fain. (qwertyuiopasdfghjklzxccvbnm); când vrei să pari hipster şi old-fashioned, adică never.
Trebuchet e simpatic.(qwertyuiopasdfghjklzxccvbnm)
Helvetica e lunguieţ şi înghesuit şi mi-e personal nu-mi place.(qwertyuiopasdfghjklzxccvbnm)
Arial m-a enervat dintotdeauna, nu ştiu de ce. (qwertyuiopasdfghjklzxccvbnm)
Deci şi prin urmare; copii, folosiţi Georgia, Verdana şi Trebuchet.

Mi-am petrecut ultimele zile încercând să-l învăţ pe unul din amicii mei de pe Tumblr cum să-mi pronunţe numele [epic faaaaail] - tipul e german. Am o mulţime de prieteni "imaginari"; Beth, care e din Canada, Phil, din Germania, Dan, din US (şi sunt câţiva sparks flying; long story) şiii stop, că pierd idea. Am mai mulţi prieteni de pe partea cealaltă a mapamondului decât am în viaţa reală. dun dun dun. Skype ajută. Totuşi, am avut şi nişte experienţe neplăcute. Am dormit la M&Ms săptămâna trecută şi am intrat tăte trei pe Omegle (eram deghizate; eu purtam un halat de baie roşu fluflos, o cască de construţie pictată curcubeicesc, ochelari hipster care aveau o mustaţă ce atârna sub nas; M1 avea ochelari de soare mari şi roşii; M2 o bentiţă cu chestiuţă ce semăna cu o beretă, eşarfă şi ochelari cu rame în formă de inimă -scuze pentru detalii, dar tre' să recunoaşteţi că suntem genii-). Am întâlnit nişte tipi tari şi hm-hm sexoşi (ex; un tip din Australia care pretindea că are boomerang şi o iubită koala; era fucking shirtless). Şiii un alt dudă, care era de vârsta noastră, nu tocmai frumuşel, dar simpatic. Făcea nişte glume adorabile şi era British. Vorbirăm noi ce vorbirăm şi nu ştiu cum se face dar ajungem într-o zonă dirty. M&Ms sunt out şi eu rămân cu puştiul. Deşteptul spune că he's got the hots for me. Băăăi, băi, băi. Era chiar amuzant şi simpatic şi a trebuit să strice totul. De ce trebuie ca tătă lumea să meargă pe subiectul ăla? Frate, nu poţi discuta cu cineva pe teme normale, chiar şi pentru mai puţin de zece minute? Gawd. În fine, am abortat şi mi-a dat numele lui de Skype şi eu am zis că-l adaug, ca să nu par ţărancă. Şi I'm out, frate.

Oh, uite, uite, un post lung. Am o tema colosală la mate şi încă două teste la română; Şi doar 3 ducking zile. I'm ducked. -da, da, duck; un typo a stârnit acest argou la noi în bisericuţă; tătă lumea joacă ledformice-.
Smell ya later, bitches.

Kiss my eyes and lay me to sleep

În sinea mea, ştiu că ce-mi cânţi

Nu e cântec de leagăn, ce de jale,

Închinat unor soldaţi demult căzuţi;

Pe trupuri s-a aşezat funingine şi petale.

Sărută-mi ochii, nu uita să-mi cânţi

Un cântec de leagăn, nu de jale.

- inspired by A.F.I. - Prelude 12/21

figure 8

Am avut norocul de a intra la ţanc pe blog:

Whoa, mulţam! Pupici în dreapta şi-n stânga. Nu prea am avut grijă de blog (când am eu grijă de blog, oricum?), deci nu mă aşteptam ca lumea să mai intre pe el.

Vă vând un pont. Adobe dă gratis Photoshopul CS2. Îl găsiţi aici, dacă îl vreţi (după instalare, cere un serial number, îl copiaţi de pe site, din căsuţa de lângă downloads).
Şi zic şi de o carte.
Golem, de Gustav Meyrink. Un roman clasic fantastic despre pshihologia evreilor de la sfârşitul secolului 19. (HP Lovecraft zice că e genial). Am fost la Librex, târgul anual de carte, şi mi-am luat un teanc imens de titluri ciudate şi nemaiauzite. Doar pe ăsta am reuşit să-l parcurg.
kbye.

color: tardis blue;

Am ajuns la zi cu Supernatural şi mă plictiseeeesc.
Acum vreau să citesc nişte fanficşăn bun, din moment ce nu am de ce spoilăre să dau, dar nu găsesc nimic de calitate (vreau destiel destiel destiel destiel destieeeeel)
Chiulesc de la şcoală pentru două zile, din moment ce am olimpiada judeţeană la engleză sâmbătă (yay. singura olimpiadă pe care o aşteptam de la începutul anului). Aşa că mi-am făcut timp să dau cu degetele pe aici. Bine. Am stat şi am învăţat oleacă, am redecorat prin cameră (am schimbat nişte postere, nişte postituri pe colo-colo), am ascultat un playlist de unşpe melodii nonstop şi am băut vreo cinci căni de ceai. Ah, bună- viaţa de olimpic judeţean. Şi mai am şi mâine la dispoziţie.
Am plănuit să merg cu nişte colege la film şi încă nu ştiu la ce film mergem, duminica asta. Hooray, ies şi eu din casă.
Am 87 de followări pe tumblr. Şi la naiba, că nu fac nimica. Doar dau reblog la orice prostie văd. Nu tu tags, nu tu auto-promo. Sunt noua kim kardashian, ppl. Dar nu vă meritttt.
Am luat 9,50 la simulare la mate şi 9,20 la română. E cam aiurea. Eu, să iau notă mai mare la mate decât la română? Cam trasă de păr povestea. La română am avut un corector cu mintea şui, probabil d'aia.
Dar am un 8 la latină şi un 8 la geogra.
Şi am dat test la fizică săptămâna asta. Proful meu de fizică e un tâmpel şi jumătate. Deşi arată decent, if you know what I mean. Am dat vinerea trecută test prima oară, pe numere şi toată clasa a buşit-o. Tocmai de aia s-au dus câţiva la cancelarie şi l-au rugat să dăm din nou testu'. Şi vezi minune, că vine marţea următoare cu catalogul la subraţ, ţopăind ca un dement ce e, şi ne dă test din nou. Pe acelaşi subiect. Doar că a schimbat numerele. Câtă lene poate avea un om în el? Nu a putut şi el să-şi dea silinţa? For fucks sake. Îl durea dacă făcea alte subiecte? Nu cred că am făcut mare chestie la niciunul dintre ele, sincer. Dar am fost şireată. Din moment ce eram singură în bancă când l-am dat a doua oară, mi-am ales numărul pe care l-am vrut (adică pe ăla pe care îl rezolvasem deja).
Bine, nu fac nimic altceva decât să mă plâng.
Altceva.
Sunt total obsedată de Jensen Ackles şi de minunata lui voce. Doar, doar, doar.... ascultaţi, vă rog. O să înţelegeţi.
Altceva.
Uh. Blah. Oh. Ştiu. Am să mă întorc la condiţionalele mele la engleză, din moment ce nu am nici cea mai mică idee în priviinţa acestui minunat post.

Good morning, Vietnam

Şi ăsta va fi un post unde îmi voi descărca sentimentele apăsând furios pe tastatură.
Am atâtea idei şi atâtea teorii despre semnificaţiile morbide ale vieţii cât şi despre viteza de uscare a unei picături de lipici pe foaie încât nu-mi mai văd mâinile. Sunt îngropată de deducţiile pe care le fac despre prostia umană cât şi despre psihologia idiotică a adolescentului tipologic. Nu, nu sunteţi obligaţi să traduceţi ceea ce a fost şi ceea ce urmează. Eu doar aştept să mi se încarce următorul episod din Supernatural şi ca să treacă timpul scriu şi io pe aici.
Tocmai am avut o discuţie tipică de sfârşit de săptămână cu mama şi ea mă întreabă dacă ştiu de meteoritul ce a lovit Rusia şi de demisia papei. 'Da, mamă. Am ceva numit tumblr. Normal că ştiu. Misha Collins a avut legătură cu ambele.' 'Mamă. Nu înţelegi. Se numeşte dedicaţie, nu obsesie.' 'Mamăăă. Nu vreau mate, eu vreau să mă uit la Doctă Who' 'Dar nu înţeleeeegi.' 'Da, mamă. Încă 300 de zile până la Catching Fire şi Desolation of Smaug. Nu, nu vii cu mine la cinema. Vreau să plâng singură.' Aaaand so on and so forth.
Pe de altă parte, aparent, am făcut totul corect la testul la algebră. zece curat, bitchachos. eat that. Man, funcţiile sunt drăguţe. Dar mamamăsii că nu ştiu nica-nicuţa la geometrie.
Şiiii. Simulări marţea şi joia următoare. Nu cred că e necesar să încep.
E greu să-ţi menţii prietenia cu cineva. Ugh, atâtea eforturi inutile. Să porţi o conversaţie te extenuează.
De ce nu pot să citesc John Green la mine sub păturică tătă ziulica? Şi să ascult The Civil Wars pe fundal, cu o pauză pentru un episod oarecare dintr-un serial oarecare? Şi şaişpe ore de somnic, nu şase. Poate şi earl grey cu bergamotă la fiecare trei ore.
Mda, cred că ştiu toate ceaiurile de la cărtureşti. Am comandat cam tot meniul. Nici nu ştiu care e cel mai bun. Pe lista mea de perfecţiune cu lăptic şi miere e earl greyul englezesc, cel cu caramel şi nuci de cola şi cel seasonal cu ghimbir şi măr.
Great, acum vreau ceiuţ.
Şi sezonul trei din sherlock.
Şi somnic.
ok.
nope, not ok.

The Fault In Our Stars, John Green

Nu am mai bocit aşa la o carte de mult timp. De la The Perks of Being a Wallflower, cred.
Acest post nu e o recenzie. O pălăvrăgeală, mai degrabă, despre sentimentele mele legată de această carte.
M-am enervat pentru că vedeam peste tot citate din cartea asta. Şi mai auzisem eu de John Green. Aşa că, mă ştiţi voi, downloadez e-bookul în engleză. Nici nu ştiu dacă e tradusă în română sau nu. Detalii.
Hazel Grace Lancaster are şaişpe ani. Şi cancer la tiroidă. Şi tumori la plămâni. De aceea, oriunde merge şi de fapt, în fiecare secundă a vieţii ei, depinde de un rezervor de oxigen pe care îl cară după ea. Merge la un cerc al adolescenţilor cu cancer şi probleme grave de sănătate (genul 'mă numesc blah şi am blah ani; sufăr de blah şi mă simt blahblahblah' - confesii). Unde îl întâlneşte pe Augustus Waters, căruia îi lipseşte un picior (de la genunchi în jos) şi care e declarat 'cancer-free'. Şiiii. Bineînţeles. O poveste de dragoste autentică. Cu un mic plot twist, ofc. Realitatea intervine. Hei. Ghiciţi cine dracu moare. În afară de tine şi de sentimentele tale.
John Green îi captează pe amândoi într-un vârtej al vieţii, practic rupându-ţi cu fiecare pagină câte o bucăţică din sufleţel. Doi tineri luptă cu viaţa. Duc un război civil cu ei înşişi. Vedeţi voi, după ce am terminat cartea asta am avut această senzaţie pe care eu o numesc pur şi simplu 'au'. Scurt şi la obiect.
Melodii care mi-au afectat viziunea asupra acestei capodopere sfâşietoare şi care se potrivesc perfect:
The Civil Wars - Kingdom Come
Mumford & Sons - Home
Of Monsters and Men - Love Love Love
Ed Sheeran - Kiss Me
Şi sunt o mulţime de citate superbe (doar ce îmi amintesc acum):

• “As he read, I fell in love the way you fall asleep: slowly, and then all at once.” 
• “My thoughts are stars I cannot fathom into constellations.” 
• “That's the thing about pain...it demands to be felt.” 
• “Some infinities are bigger than other infinities.” 
• “The marks humans leave are too often scars.” 
• “The world is not a wish-granting factory.”
• “I'm a grenade and at some point I'm going to blow up and I would like to minimize the casualties, okay?”

Mă întreb cum reuşeşte să se dea jos din pat dimineaţa. Sufletul ei cântăreşte mai mult decât trupul ei. O trage în jos, o slăbeşte, o aruncă de colo-colo. Şi citeşte pagină după pagină, fiecare colţ întors apăsând şi adăugând câte un gram pe sufletul ei. Fredonează melodii sofisticate şi trăieşte într-un film alb-negru. Sunet de chitară şi fum de şemineu. Candelă aprinsă în numele dreptăţii. Mâţele îşi freacă urechile de gleznele ei. Merge cu o mică ţopăială la fiecare şase paşi. Ceai rece când are ea chef. Candelă aprinsă în numele ficţiunii. Miros de carte veche combinat cu miros de carte nouă.
Gri.gri.grigrigrigrigri, oh, te rog, nu veni.
Ruj roşu pe încheieturi şi pastile ce opresc timpul.

Elefanţii nu trăiesc în junglă

Păşind prin jungla sălbatică

şi fiind o fană fanatică

a şerpişorilor gustoşi gătiţi la rotisor,

am început o căutare, de foame să nu mor.

Am căutat ca o nebună

şi am găsit o hrană bună

care mânca un elefant.

Proteine pap eu în această ciudată noapte

un elefant şi-un şarpe preparaţi fără lapte.

Carry On My Wayward Son

Nu mai precizez scuzele de rigoare. Blogul ăsta se cam duce la vale.
Aşa, ca de început vreau să vă recomand un film. Silver Linings Playbook.

Life doesn't always go according to plan. Pat Solatano (Bradley Cooper) has lost everything -- his house, his job, and his wife. He now finds himself living back with his mother (Jacki Weaver) and father (Robert DeNiro) after spending eight months is a state institution on a plea bargain. Pat is determined to rebuild his life, remain positive and reunite with his wife, despite the challenging circumstances of their separation. All Pat's parents want is for him to get back on his feet-and to share their family's obsession with the Philadelphia Eagles football team. When Pat meets Tiffany (Jennifer Lawrence), a mysterious girl with problems of her own, things get complicated. Tiffany offers to help Pat reconnect with his wife, but only if he'll do something very important for her in return. As their deal plays out, an unexpected bond begins to form between them, and silver linings appear in both of their lives. -- (C) Weinstein

L-am văzut ieri. Pentru că am auzit că Jen Lawrence are un rol simpatic. E în principal povestea ciudată americană de dragoste, în care doi oameni incompleţi şi cu "defecte" găsesc confort unul în celălalt. Actorii sunt superbi, iar felul în care e filmat şi scris e impresionant. Sunt foarte multe detalii de bun gust care îl transformă în film de oscar. 

Şi în planul muzică, v-aş spune de Mumford and Sons şi Of Monsters and Men, care sunt pe planul power folk-rock. Şi de Kansas - Carry On My Wayward Son (1976), care este melodia de sfârşit de sezon pentru Supernatural. Bineînţeles că are legătură cu fandomul. Dar e rock clasic şi sună superb.

Hm. Altceva? Ieşirea mea din bârlog direct în societate a fost obositoare. Nu mai vreau la şcoalăăăă. E extenuant să ieşi din casăăă. Am o perioadă în care lenea doare. Şi tot ce vreau să fac e să mă uit la Supernatural şi la Being Human UK. 

Am zis de Being Human? E un serial britanic în care un vampir cu un trecut sângeros, o fantomă ce a avut o moarte violentă şi un vârcolac tocilar şi cu dublă personalitate încearcă să fie umani, trăind împreună. Am început să mă uit pentru că Aidan Turner joacă vampirul, dar mi-a plăcut şi am ajuns la sezonul 3 între timp.

Mitchell, vampirul, George, vârcolacul şi Annie, fantoma.

Cât despre Supernatural, devine din ce în ce mai heartwrenching şi mai dramatic. Dean şi-a vândut sufletul de vreo două ori, Sam are dublă personalitate, toată lumea moare, o grămadă de demoni atacă, se deschide un portal spre iad şi tot felul de fillăre ce te ţin ca pe ace. Scuze de spoilăre. Dar e un serial genial, tipic american, plin de acţiune, epic.

Jur că am să-i răpesc pe ăştia doi într-o zi şi
am să-i încui în subsol. Dean şi Sam Winchester, aka Jensen Ackles
şi Jared Padalecki.

Mi-am schimbat RAM-ul la laptop. Îl aveam de 500 de mega, iar acum e de 2 giga. Merge superbine. Şi sunt mândră de puiuţul meu. Cel puţin nu mai stau ca proasta în faţa lui aşteptând să se deblocheze.

Azi au venit trei colege la mine, ca să facem proiectul la civică (o scenetă în care să evidenţiem o legătură dintre şcoală şi comunitate). Ne-am distrat, am mers cu sania după ce am terminat, am jucat pingpong şi 10 fingers. Ne-am prostit, făcut poze şi filmat  (în timp ce făceam provocări tâmpite). A fost drăguţ să ştiu că nu mi-am pierdut în totalitate abilităţile sociale. 

Nu prea fac chestii interesante, nu? 

Nu pot să cred că am ajuns să postez doar o dată pe săptămână. Şi nici nu scriu prea mult. Blogul ăsta a devenit un fel de jurnal narcisist. Probabil o să-l abandonez la un moment dat, ca pe cel vechi.

Dar vă mulţumesc că-mi citiţi pocărioarele.

Stayin' Alive

Stau, ascultând Stayin' Alive şi chicotind ca şi cum tocmai am scăpat de la spitalul de nebuni. Şi de asta nu ar trebui să am parte de vacanţe prea lungi. Pentru că.

Nu am ieşit din pijamale de două săptămâni (ultima oară când am ieşit din casă a fost pe 31 dec, când am fost la film; singură, deci nu se pune). Lipsa socializării duce, prin urmare, la o stare mintală nefavorabilă. Dorm zece ore pe noapte. Imaginaţi-vă cum o să mă simt când o să mă duc la şcoală cu doar cinci ore de somn. Aşa. Inhabitez această cameră de trei săptămâni, ieşind doar pentru gustărele (majoritatea în mijlocul nopţii), cu draperiile trase, ghemuită pe scaun şi scrolind aiurea online. Bine. V-am prezentat situaţia oribilă în care mă aflu. Am să tac.
În timp ce eram pe deviantart, m-a pocnit şi pe mine o idee. Tătă lumea desenează în ziua de azi chestii. Vreau şi eu să fac fanart. Aşa că mă duc frumuşel şi îmi downloadez PaintTool SAI. Şi un lineart simplu, cu o tipă anime. Şi dăi mamă, cu bucketfiller-ul, încercând să o fac să arate ca OC-ul meu dintr-un fanfic. Colorez eu ce colorez, pixel cu pixel. Mi-a luat o oră să-i colorez părul ăla. Sunt dezastruoasă. Mi-am comparat capodopera cu originalul color. A mea arată ca scoasă dintr-o carte de colorat pentru copii. Mda. Nu am talent la virtual art. Deci dacă nici să colorez nu pot, dapăi de contur ce să mai zic... Aş pune capodopera aci, dar am şters-o (şi am şi golit recycle bin-ul), după un moment ciudat de rage quit. Mi-am dat seama după aia că trebuia să râdeţi şi voi de ea. Oops. Nici cu un creion real nu mă prea pricep pot să desenez. În fine.
Am editat pagina cu muzică. Ar trebui editată în fiecare săptămână dacă ar fi să conţină un player. Aşa că am pus patruzeci de trupe care îmi plac, în ordine alfabetică. Poate ar trebui să schimb şi tema blogului. M-am cam plictisit de ea. Am să caut ceva interesant later. End of story.
În aprilie anul trecut mi-am făcut cont de pottermore. Mi-a ieşit prima oară că sunt Hufflepuff. Al doilea cont, din iulie, spunea că sunt Ravenclaw. Mi-am făcut un alt cont, zilele trecute din plictiseală. Pottermore-ul nu mai e cine ştie ce acum, dar vroiam să văd ce baghetă şi ce casă iese. Măr, păr de unicorn, 12 inchi şi swishy. Şi Slytherin. Muhaha. Sunt malefică. Şi divergentă. Făcusem un alt test online după şi spunea că merg cu Griffindor. Minunat. Eu ce să cred? Am făcut mai muuuulte teste şi în majoritate, sunt Slytherin. Deci. În concluzie. Noua mea descriere ar trebui să includă: "manipulatoare şi şireată". Şi verdele arată bine pe mine. Mda. Viperină. Rea. Mă pot obişnui cu asta. Bine. Mă opresc. Sunt ciudată.
Tot mai am teme. Şi mai e o zi jumate de vacanţă. Argh. Când au zburat trei săptămâni? Nu vreau la şcoalăăăă T.T
Bine. Plec. Am să scriu poate în decursul următoarei săptămâni cât de incomod mă simt în societate.
A raportat cârtiţa voastră din bârlogul ei lipsit de lumină.

Stuck like those prehistoric mammoths in the ice

Staţi, staţi, nu păruiţi.
Nu am mai fost pe aici de nouă zile, ştiu.
Dar în vacanţă nu prea găseşti inspiraţie pentru posturi.
Aşa că azi fac un mic post-it memento cu filme care trebuie neapărat să le văd în douămiitreişpe.

1. Dacă ar fi să le luăm în ordine cronologică, după cum apar, primul ar fi Percy Jackson & the Olympians II: Sea of Monsters, 16 august. Dar nu ştiu dacă apare şi în România. Chiar vreau să-l văd, dat fiind că e ecranizarea uneia dintre seriile mele favorite. Cu Logan Lerman [!], Alexandra Daddario şi Douglas Smith. Dar mai e şi scumpul de Jake Abel pe undeva pe acolo.

2. Nextie. City of Bones, 30 august. Altă ecranizare de carte. Nu am citit The Mortal Instruments încă, dar vreau am să-o fac şi p-asta. Pare o serie interesantă. Am spus că joacă Aidan Turnăr? Creţulici. Yay.

3. Şi ar mai fi Universitatea Monştrilor, 19 iulie (prequel de la Monsters INC). Ce. Don't judge. Îmi plăcea (place) animaţia aia la nebunie.

4. Cel mai aşteptat de mine este The Hunger Games II: Catching Fire, 22 noiembrie. Ecranizare de carte, again. Dar e cartea mea favorită. Cu actori mei favoriţi. Josh Hutcherson [!], Jennifer Lawrence şi Liam Hemsworth. Abia aştept.

5. Şiii. Ce râvnesc eu în acest very moment este The Hobbit II: Desolation of Smaug, 13 decembrie. No comment. Din nou, a doua treime a copilăriei mele într-un film de douăoreşipatruzecideminute. Cu Martin Freeman, Richard Armitage şi Benedict Cumberbatch  (şi Aidan Turner şi Dean O'Gorman).

Mda, douămiitreişpe e un an al sequelurilor pentru moi. Probabil mai sunt o grămadă de filme faine de văzut, dar ăstea cinci sunt must-see pentru mine anul ăsta.

Altceva.
Păi.
Nu prea am făcut teme. Tumblr e o distragere prea mare.
Mi-am cumpărat the Veronicas - Hook Me Up la un preţ ridicol. 10 leuţi. Nici nu ştiam că e în Ro albumul ăsta. Sanq, Cărtureşti. L-am ascultat de vreo cinci ori până acum.
Că tot vorbii de muzică, în ultimele zile am dat de Tegan and Sara, două gemene (ca the Veronicas), care cântă pop-rock indie (tot ca the Veronicas). Dar Tegan and Sara sună mult mai indie. Vreau mult indie din cauza celor de la Now, Now, care sunt la actual trupa mea favorită. Am zis parcă de ei acu vreo două posturi. Ei sunt Cacie Dalager, Jess Abbott şi Bradley Hale. Oameni adorabili, really. Ce-mi place la stilul lor muzical e faptul că pun multă chitară în faţă şi vocea smooth şi deep a lui Cacie pe fundal. Sună foarte dreamy. Şi au nişte versuri superbe, care sună hipster, dar au mult meaning.
Încă am ce am cu Ed Sheeran, nu mă retrag. Un ginger care cântă soul, rap, pop, balade şi tot ce prinde şi el. Sunt obsedată cu versurile lui.
Răscoleam prin posterele mele vechi când am dat de două postere cu Supernatural. Muhahaha. Nu îmi plăcea pe vremea aia (2009-2010, cred), dar le-am conservat. Sunt amândouă verticale. Unul e de prin sezonul 1-2, iar celălalt îl plasez pe undeva pe la 4-5 (luându-mă după lungimea părului lui Jared/Sam. Tipul are lungimi diferite în fiecare sezon). Nu vă puteţi imagina cât de entuziasmată am fost de găsirea lor. Fangirling oll dai, oll nite.
Citesc fanficşăn tot oll dai, oll nite. Ce prind şi eu mai cuddly şi mai fluffy. De prin toate fandomurile. Şi trag de tumbelere din toate părţile.
Am învăţat să împletesc păr calumea. Ştiu fishtail, inverted braid, victorian, swiss şi o grămadă de alte şmecherii. Mi-am lăsat coama să crească timp de doi ani intenţionat. Părul meu, acum, arată ca şi cum ar fi eletrocutat. Sfat: Nu faceţi fishtail detaliat după ce v-aţi spălat pe cap şi nu, repet, nu, adormiţi cu el împletit aşa. Am nişte curle încâlcite zici că-s oaie combinată cu alpaca.
Poate când ies şi eu din casă o să am despre ce să scriu. Am realizat că am lăsat baltă proiecţelul cu jurnalul unui observator şi mi-e ciudă. Îl repar eu, cândva.
Vaiii, şi mai am două teste de olimpiadă pentru profa de română (nu mai vreau la olimpiadăăă), alte patru de la tema obligatorie tot la română. Şi nu am lucrat deloc la mate, pe lângă tema obligaţională. Fuck this şhit. Mă angajez la Mac D's.
Uh, titlul e un vers din Now, Now - Prehistoric. Hehe. Melodia mea favorită right now.

13 resolutions for '13

Pentru că e douămiitreişpe finally, am să-mi fac treişpe resolutions.

1.Vreau să termin/încep toate ficţiunile pe care le am programate în căpşor.

2.Vreau să iau cel puţin 9,5 la examenele din vară.
 






3. Îmi propun să-mi redecorez pereţii. Prea multe pete de culoare la mine în cameră.

4.  Îmi propun să păstrez ordinea la mine în cameră.

5. Ar trebui să nu mai stau chiar aşa de mult online.

6. Vreau să-mi reîmprospătez garderoba.

7. Vreau neapărat să-mi fac cel puţin cinci prieteni noi.

8. Îmi doresc să citesc cel puţin douăzeci de cărţi calumea.

9.  Îmi propun să văd o ţară străină anul ăsta.

10.  Şi poate puţin canto... Nu cred că mi-ar strica.

11. Vreau să nu mai fiu neîndemânatică, să nu mai stric tot ce ating şi să nu mă mai împiedic atâta.

12.  Mi-ar plăcea să înţeleg chimia şi să mă abţin din a o pocni pe profa de chimie.














13. Şi în final,  îmi propun să socializez mai mult şi să nu mai stau închisă în bârlogul meu de cârtiţă, bocind la mama-fandom în braţe, pe întuneric.


Mda, nu foarte realiste şi inspirate. Cam asta e. Probabil o să sfârşesc anul cum l-am început, adică scrolind aiurea pe tumbelere. Happy new year.